Actualizari in criza refugiatilor

.

INCHIDEREA FRONTIERLOR GERMANE ( 13.09.2015)

Potrivit Der Spiegel, guvernul german a decis să reintroducă provizoriu controalele la frontiera cu Austria,halt de unde vin zeci de mii de refugiați, suspendând astfel acordurile Schengen privind libera circulație în Europa. Toți polițiștii federali au fost plasați în stare de alertă si cei disponibili vor fi trimiși în landul Bavaria pentru a închide frontierele. Cancelarul german Angela Merkel l-a informat deja telefonic pe omologul austriac Werner Faymann despre noile măsuri.

AFP amintește că, în numai două săptămâni, 63.000 de refugiați au ajuns la Munchen, din care 13.000 au sosit doar sâmbătă, orașul din sudul Germaniei ajungând la punctul de saturație. În noaptea de sâmbătă spre duminică, unii refugiați, care au venit cu trenul din Austria după ce au traversat Balcanii, s-au văzut nevoiți să doarmă sub cerul liber și chiar pe jos.   Citeste mai departe.

Advertisements

One response to “Actualizari in criza refugiatilor

  1. Joi cand o sa intru In Germania cred ca o sa ma legitimeze, probabil cand o sa-mi vada nr-ul de Romaniea de la masina, o sa ma opreasca si o sa se uite daca am vreun auslender cu mine In masina. Intrebarea me-a este: cand va fi si pentru noi aceieasi ,,RETETA” O seara faina.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s