Criza sparanghelului in Germania

   Germanii numesc sparanghelul “leguma regească”, au un adevărat cult pentru tulpinile gustoase, fierte 20 de minute în apă cu sare, unt, puţin zahăr şi lămâie, iar apoi servite cu şuncă prăjită sau piept de pui, cartofi fierţi şi sos olandez. Timp de două luni, în mai şi iunie, sparanghelul ar trebui sa domine piaţa de legume în Germania.

Anul acesta insa, recolta va fi mica. Sezonul de cules este intirziat, ploile nu se mai opresc si, pe deasupra, nu se maifasesc muncitori. 

Însă, la început de mai, fermierii sunt puși în fața unei probleme majore cu care nu s-au mai confruntat: lipsa forței de muncă. Potrivit unui documentar realizat de televiziunea germană, românii și polonezii nu mai vor să recolteze sparanghelul pe salariu minim.

Fermierii germani găsesc tot mai greu muncitori, după ce în Polonia au fost majorate alocațiile pentru copii, iar România înregistrează creștere economică. ”Economia românească se dezvoltă pozitiv, există mai multe locuri de muncă și mulți nu mai vor să lucreze ca sezonieri în Germania”, a declarat pentru sursa citată un expert al Camerei de Agricultură din Renania de Nord-Westfalia. Criza muncitorilor români se simte în Saxonia Inferioară, landul în care sunt cultivate 4.500 de hectare cu sparanghel, care produce o treime din producția totală a Germaniei.

Germania simte că îi pierde pe sezonierii români în favoarea Olandei, unde salariile pentru același gen de activitate sunt mai mari.

Advertisements

One response to “Criza sparanghelului in Germania

  1. Normal daca nu platesc !Rente versicherung AOKMinimul pe ora Eu de exemplu am lucrat cite 3 luni si 4 pe an timp de 9 ani si nu am la vechime. 1 zi e normal ce pot face????Trimis de pe smartphone-ul meu Samsung Galaxy.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.