Gasirea unui loc de munca in Germania

Cum se cauta un loc de muncă în Germania 

Inainte de a pleca din România, este recomandat cetăţenilor români să verifice oportunităţile existente pe piaţa muncii din Germania şi să solicite informaţii din partea consilierilor EURES din cadrul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă din judeţul în care aceştia se află. O listă a consilierilor EURES din România poate fi consultată pe site-ul EURES accesând link-urile: http://eures.anofm.ro/contact.php sau http://ec.europa.eu/eures/main.jsp?catId=3&acro=eures&lang=ro .

De asemenea, aceştia trebuie să verifice dacă pentru locul de muncă respectiv este nevoie de obţinerea unui permis de muncă, precum şi procedurile ce trebuie să le urmeze pentru a obţine această autorizare.

Românii au la dispoziţie o reţea de centre de informare specializate, finanţate de Comisia Europeană, unde pot afla detalii despre oricare dintre domeniile de activitate ale instituţiilor Uniunii. Reţeaua Europe Direct Centras oferă informaţii practice despre demersurile pentru recunoaşterea studiilor în ţările Uniunii, călătoria în statele membre sau posibilităţile de obţinere a permisului de muncă.  În acest scop se poate apela gratuit numărul de telefon 00.800.67891011 sau se poate accesa site-ul internet: www.europedirect.centras.ro.

Cu o conexiune la internet la domiciliu sau prin intermediul unui calculator într-un Internet café puteţi obţine o imagine de ansamblu asupra locurilor de muncă vacante în Germania accesând numeroasele portaluri care oferă locuri de muncă.

Veţi găsi cea mai largă gamă de locuri de muncă pe site-ul de locuri de muncă al Bundesagentur für Arbeit – Agenţia Federală a Muncii sau accesând reţeaua EURES. De asemenea, cele mai multe întreprinderi furnizează informaţii cu privire la ofertele de locuri de muncă vacante direct pe site-urile lor.

Locuri de muncă sunt de asemenea disponibile în ediţiile de week-end ale cotidienelor, dar şi în săptămânale, ziarele locale şi revistele comerciale, sau pe paginile web următoare:  http://www.jobs.de, http://www.jobrapido.de, http://www.jobscout24.de, http://www.jobpilot.de, http://www.jobrobot.de, http://www.tjobs.ro/joburi-germania-51.html

 Cum se candidează pentru un loc de muncă în Germania 

În Germania, pentru a candida la un loc de muncă este necesar să întocmiţi un dosar compus dintr-o scrisoare de intenţie, curriculum vitae cu fotografie, copii ale diplomelor, certificatelor de formare profesională şi, eventual, probe de lucru.

Scrisoarea de intenţie nu trebuie să depăşească o pagină format A4 şi trebuie să exprime pe scurt şi concis motivul pentru care vă interesează un job şi de ce credeţi că vi se potriveşte un post anume. De asemenea, explicaţi de ce vreţi să lucraţi în Germania. La încheierea scrisorii exprimaţi-vă dorinţa de a vă prezenta personal, şi, bineînţeles, utilizaţi formula finală “Mit freundlichen Grüßen”.

Următoarele informaţii trebuie să se regăsească în CV:

Date personale: nume, adresa, telefon şi adresa de e-mail (în partea de sus a paginii)

Experienţa: reprezintă cea mai importantă parte a CV-ului pentru angajatori. Se va începe de la cea mai recentă experienţă profesională şi se vor indica cele mai importante atribuţii şi informaţii cu privire la compania la care persoana în cauză a lucrat. Este foarte util ca aceasta să menţioneze şi proiectele majore la care a luat parte şi mai ales cele de al căror succes a fost responsabilă. Tinerii absolvenţi pot menţiona şi perioadele de training sau alte tipuri de activităţi ce ar putea fi considerate experienţe profesionale.

Formare profesională: se vor preciza începând de la cele mai recente cursuri (învăţământ superior/ universitar). Se va menţiona titlul disertaţiei şi/sau doctoratului şi eventual rezultate obţinute.

Trainiguri: se vor menţiona seminariile şi trainingurile care sunt importante având în vedere postul pe care o persoană intenţionează să îl ocupe.

Aptitudini: aici se vor preciza capacitatea de utilizare a calculatorului, aptitudini tehnice etc.

Cunoştinţe lingvistice: sunt foarte importante în Germania.

De asemenea, puneţi accent pe competenţele dvs. lingvistice şi pe nivelul dumneavoastră de cunoaştere a limbii germane. Categoriile solicitate de obicei sunt “limba maternă”, “cunoaşterea permite negocieri” şi ” cunoştinţe de bază “.  Site-urile web ale multor companii vă oferă formulare electronice tip de aplicare pentru locuri de muncă vacante. În caz contrar, o cerere prin e-mail este posibilă numai dacă este menţionată în mod explicit.

În cazul în care nu este propus nici un post, puteţi trimite în continuare cererea dvs. la o societate (prin solicitare deschisă). Multe servicii de Resurse Umane preferă aceste candidaturi înaintea postării unui anunţ pentru postul dorit. Sper sa va fie de folos aceste informatii si va doresc mult succes.

Cu stima, Vali Danalache

31 thoughts on “Gasirea unui loc de munca in Germania”

  1. VESTI BUNE!

    Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, salută adoptarea de către PE a Rezoluţiei privind liberalizarea accesului pe piaţa muncii pentru cetăţenii români şi bulgari, sperând că mesajul PE va ajunge la guvernele statelor membre ca argument că nu există justificare pentru menţinerea restricţiilor, scrie Mediafax.

    “Votul dat astăzi în Parlamentul European reprezintă un sprijin important pentru respectarea Directivei 2004/38/CE, privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora”, a declarat Sulfina Barbu, citată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

    Sulfina Barbu a precizat că votul europarlamentarilor invită Comisia Europeană şi guvernele statelor membre care menţin restricţii pentru cetăţenii români şi bulgari la o analiză atentă şi obiectivă a oportunităţii menţinerii restricţiilor pe piaţa muncii pentru lucrătorii din ţările care au aderat la UE în 2004 şi 2007.

    “Am convingerea că mesajul dat de membrii Parlamentului European va merge către guvernele statelor membre şi va fi un argument suplimentar că nu există justificare pentru menţinerea restricţiilor pentru lucrătorii din România şi Bulgaria. Dacă vrem o Uniune Europeană competitivă, trebuie să avem o forţă de muncă competitivă la nivel european”, a mai spus ministrul Muncii.

    Toate statele UE trebuie să permită accesul bulgarilor şi românilor pe piaţa forţei de muncă până la sfârşitul lui 2011, înaintea termenul-limită din 2013, se arată în rezoluţia adoptată marţi de PE, arătând că, la nevoie, Comisia şi-ar putea exercita dreptul de a iniţia procedurile de infringement.

    Rezoluţia elaborată de Traian Ungureanu (PPE, PDL) notează faptul că nu s-au înregistrat efecte negative în acele state membre care au permis accesul pe piaţa muncii a forţei de muncă din ţările care au aderat în 2004 şi 2007, se arată într-un comunicat de presă al PE.

    “Cifrele oficiale, inclusiv cifrele de la Comisia Europeană, arată că muncitorii din estul Europei nu au generat şomaj şi nu au pus presiune pe sistemele de protecţie socială. Dimpotrivă, influxul a adus creştere economică în ţările de destinaţie, evaluat la 1% din PIB”, a precizat Raportorul, în cadrul dezbaterii de luni.

    Deputaţii europeni cer statelor membre să-şi revizuiască regulile privind perioadele de tranziţie înaintea deschiderii accesului pe piaţa muncii şi solicită ţărilor care încă impun restricţii cetăţenilor bulgari şi români să le elimine până la sfârşitul lui 2011, înainte de termenul-limită final din 2013 prevăzut în tratatul de aderare la UE.

    Pe termen lung, aceste restricţii pot avea un impact negativ asupra valorilor şi drepturilor fundamentale prevăzute în tratatele UE, cum ar fi libera circulaţie, non-discriminarea, solidaritatea şi egalitatea în drepturi, consideră deputaţii europeni.

    De asemenea, deputaţii europeni deplâng propunerile legislative recente din unele state membre care încearcă să impună din nou restricţii faţă de alte state membre şi cer Comisiei Europene să investigheze dacă asemenea politici încalcă legislaţia europeană.

    Deputaţii europeni şi-au exprimat preocuparea cu privire la slaba transpunere şi implementare a legislaţiei europene actuale cu privire la libera circulaţie a forţei de muncă şi în special în privinţa Directivei 2004/38/EC privind dreptul cetăţenilor europeni şi al membrilor familiilor lor de a circula şi de a-şi stabili reşedinţa liber în Uniunea Europeană.

    Sursa citată precizează că, la nevoie, Comisia ar putea să-şi exercite dreptul de a iniţia procedurile legate de încălcarea legislaţiei (“infringement”) împotriva statelor membre care nu respectă această legislaţie.

    Rezoluţia mai notează că procedurile în vigoare pentru recunoaşterea calificărilor profesionale reprezintă un alt mare obstacol în calea mobilităţii forţei de muncă, cerând Comisiei Europene să reformeze regulile UE în acest domeniu.

    Reprezentanţi ai Parlamentului European care au participat în 20 octombrie, la Bruxelles, la un seminar privind mobilitatea lucrătorilor în condiţii de criză, au transmis că sprijină necondiţionat ridicarea restricţiilor pentru lucrătorii români şi bulgari.

    Secretarul de stat Valentin Mocanu declara, la sfârşitul lunii septembrie, că 11 din 26 de state membre, printre care Austria, Belgia, Franţa, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda sau Spania, aplică restricţii pentru cetăţenii români.

    Bulgaria ceruse din nou săptămâna trecută ridicarea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor în Olanda, Belgia, Germania, Irlanda, Franţa, Italia, Luxemburg, Austria, Marea Britanie şi Malta.

    SURSA
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/sulfina-barbu-votul-pe-privind-piata-muncii-argument-ca-nu-exista-justificare-pentru-restrictii-242302.html

    1. Ar fi cu adevarat o veste buna sa puna ei, “desteptii” astia de slugi-guvernanti, economia romaneasca la punct. “Vestea buna” pe care ne-ati dat-o aici (cu toata stima pentru buna intantie, desigur…) se traduce in fapta cu transformarea Romaniei intr-o populatie de “Sclavi fericiti”, ca-n romanul lui Ovidiu Hurduzeu.

      Normalitatea nu e sa ni se acorde “drepturi” de munca in afara tarii, ci sa nu mai puna piedici economiei interne. Nu e nicio bucurie ca pleaca lumea disperata la munca afara (ba, pe deasupra, mai si cerseste de lucru…), ci o tragedie. O tragedie de care se fac vinovati vanzatorii de neam si tara precum aceasta Sulfina Barbu. &Co…

      E bine sa nu transformam anormalul in normalitate (normal = de la norma, criteriu, principiu sanatos la care se raporteaza o actiune…). O tara precum Romania nu ar trebui sa fie sluga. Pentru ce sa multumesc unor vanzatori? Pentru faptul ca sunt “vrajitori”? Ei numesc instrainarea economiei (pana si pilonii strategici ii vand strainilor…) “privatizare”, ne fac sa credem ca e ceva bun pe cand e, dimpotriva, o catastrofa… . Sau “lupta” pentru “drepturile” romanilor de a lucra… afara? Pai, in primul rand avem dreptul de a lucra acasa la noi, daca nu ne nenorocesc “sulfinii”… .

      Am o veste proasta. Suntem vanduti si noi le pupam picioarele pentru asta.

      Cu stima pentru oameni, si cu parere de rau pentru in-dobitociti;
      Florin-Constantin Ilie.

  2. Eu zic sa nu fim atit de optimisti. Initiativa lui Traian Ungureanu este foarte buna, dar e drum lung de la un vot in Parlamentul European pina la ridicarea restrictiilor de catre Germania. Recomandarile acestea se vor negocia la singe atit de catre guvernele nationale, cit si de cele locale.

  3. Vali, am citit recent un studiu facut in italia prin care se demonstra ca muncitorii romani din italia contribuie mai mult la finaintarea sistemului de sanatate italian decit primesc. Argumentul de baza era ca acei romani care muncesc in italia cu forme legale isi platesc toate contributiile de sanatate si nu iau mai nimic de la sistemul de sanatate italian, fiindca… sunt tineri si sanatosi. E posibil ca aceasta chestie sa fie valabila si in germania… Ce parere ai? Mi-am propus sa studiez problema…

  4. aici e foarte greu de verificat asa ceva pt ca din cate stiu cel putin la nivelul landului BW sunt aproape 150 de case de sanatate, iar la nivel federal peste 250 si fiecare are libertatea de a se afilia la care vrea
    printre astea o parte sunt private
    sistemul este cu totul altul decat in Italia

  5. Putem incepe prin a face noi insine un studiu, fiecare in landul in care se situeaza, eventual alierea mai multor persoane din acelasi land/zona spre intocmirea acestui studiu. Eu personal am sa incep documentatia cu orasul Gelsen si apoi voi extinde cercetarea prin toate cunostintele la orasele din jur.

  6. buna seara , as dori sa stiu cum pot sa stiu ca o firma de intermediere din germania ii acreditata sau nu (mai pe scurt sa nu iau teapa )

    1. Simplu, direct de la firma. Comision in avans inseamna ca este discreditata.

      Legea nu permite principial nici un comision in avans luat de la un angajat, sau posibil angajat.

      Aproape in toate cazurile comisionul este platit de angajator, in putine cazuri se accepta plata unui comision dupa angajare, procentual din salariul obtinut. Insa si aceasta situatie se aplica de obicei doar pentru posuri foarte bine platite.

    1. Asta e tot, Flo, exact cum a lamurit “anonim”. Nu spera altceva, caci te legi de vise desarte si vei avea deziluzii (tepe, mai clar…). Inarmeaza-te cu rabdare, continua sa cauti, cere sfat mereu si (doar) astfel vei reusi…

      Succes, si minte limpede.

      1. sper si am rabdare …..pacat ca nu stiu multi chestiile astea ca sa moara cat mai repede firmele astea si sa nu mai dam de ele ..mersi si bafta si tie

  7. buna ziua! vreau sa lucrez la vara in germania, deci un job care intra la categoria munci sezoniere. pt asa un job si cu noile drepturi pot apela la o firma de zeitarbeit sau arbeitsvermittlung?asta ca sa imi gasesc un job cat de repede posibil pot dupa ce ajung acolo.
    va multumesc, astept un raspuns

  8. Buna ziua !

    as dori sa angajez ngineri romani la firma mea din Germania.
    Locul lor de munca este in Romania, nu in Germania.
    Cum se procedeaza in cazul acesta ?
    Contract, impozit, asigurare medicala etc.

  9. Sa inteleg ca tu ai o firma in Germania, dar vrei sa angajezi romani care vor lucra pentru firma ta, dar in Romania…
    Pai ii angajezi pur si simplu in Germania si platesti toate taxele si toate asigurarile in Germania.
    Ca sa-ti deschizi un punct de lucru in Romania e destul de complicat…bine, acum depinde si cat de mare e firma…
    O alta varianta poate fi cea a unei colaborari intre firma ta din Germania si o firma din Romania, firma a carei angajati vor fi inginerii respectivi.
    Cam atat imi vine acum in minte…da si tu mai multe detalii!

  10. nycol ai gasit cv ?ca si eu cu sotul meu suntem decisi sa plecam la munca in germania tot in fabrici ,sortat legume cv de genul asta muncitori necalificati dar cautam o firma serioasa multumesc astept raspuns va pup pe toti si succes tuturor

  11. Spuneti-mi si mie va rog ,daca stie cineva o agentie de recrutare serioasa pt. munca in strainatate din zona bucovinei (Suceava)?

  12. Buna seara!!! sunt un om disperat,viitor somer si imi doresc sa lucrez in strainatate Germania,Franta ,Belgia…..in ori ce tara pe un salariu mai bun .Sunt lacatus -sudor in prezent.Va rog daca stie cineva cum sa-mi trimit CD direct la angajatori ,sa ma invete si pe mine

    1. buna ziua daca aveti cunostinte ca mester dulgher si experienta si sunteti interesat suntem o societate din germania oras karlsruhe ce cautam mesteri dulgheri cu experienta.oferim salariu incepin cu 1000 euro cazare ,si transport gratuit.multumim

      1. daca mai aveti nevoie de dulgheri cu experienta va stau la dispozitie pt. angajare .20 de ani de experienta in domeniu .vorbitor cursiv de limba germana si engleza . astept va rog un raspuns pe e mail sau tel 0040 744159969 multumesc .

      2. @Nickolas. Dvs. fiind vorbitor de limba germana si meserias, sub 15 euro/ora,dar de regula 20 euro/ora,sa nu acceptati in Germania sau Austria.
        Una este ajutor (helfer) si alta este meseriasul (fach).
        De exemplu un ajutor de electrician care este doar “cu carca” primeste 10-13,5 euro/ora,insa meseriasul 25-30 euro/ora,numai
        fraierii accepta 20 euro/ora(brutto).
        Cred ca m-am facut inteles!
        Asa ca, ce ofera Monica Lea este o nimica. Din start orice firma germana normala asigura transportul gratuit la punctele de lucru,iar avantajul cazarii este bun pentru prima luna. Ulterior poate deveni un mare dezavantaj/dependenta.

  13. buna tuturor, eu caut de 5 luni sa plec si am gasit doar firme fantaoma ,,tepari,, sunt ingrozita de-a dreptul…e cineva dintre voi care a plecat sau stiti vreo modalitate ,,serioasa,,???? multumesc

  14. Bună seara, dacă aveți cunoștințe în Stuttgart cum as putea găsi de lucru (limba germana redusa) aștept păreri. Mulțumesc

  15. Am si eu o intrebare pe care nu stiu la ce sectiune exact sa o adresez: Ausbildung este recunoscut in Romania? Daca da sub ce forma? Multumesc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.