casele de amanet funcţionau fără autorizaţie de efectuare a operaţiunilor cu metale şi pietre preţioase,
inspectorii au constatat că nu afişau comisionul perceput în procente,
nemenţionarea cuantumului comisionului pe ziua de întârziere pentru depăşirea celor 30 de zile de rambursare a sumelor împrumutate
ori nemeţionarea duratei de timp după care consumatorul îşi pierde dreptul de proprietate asupra gajului.cum este legal, ci în sumă fixă,
protectiaa consumatorului timisoara
Începând cu data 6.04.2022, ora 00.00, până la finalizarea lucrărilor
de modernizare a prezentei aplicații, formularul de reclamații online
va putea fi utilizat de consumatori după următorul program:
• luni-vineri, între orele 8.00 – 16.30.
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Vest (Timiş)
Adresa: Timişoara, Piaţa Unirii nr. 3, cod 300085
Tel.: 0356/422.001
Fax: 0356/422.003
Email: crpctimis@anpc.ro
Telefonul consumatorului
0219551
- condiţiile contractului de amanet: comisionul perceput pe zi, durata minimă şi durata maximă a acestuia, posibilitatea plăţii înainte de termen şi a recalculării comisionului în funcţie de perioada scursă din momentul încheierii contractului;
- condiţiile de prelungire a contractului de amanet şi eventuala perioadă de graţie, perioadă în care obiectele amanetate nu sunt vândute după expirarea scadenţei;
- condiţiile de recuperare a obiectelor amanetate.