Prima parte a acestui studiu de caz se gaseste aici.
Partea a doua
Cu toate acestea, pentru a evita “dumpingul social”, prin care furnizorii internaţionali de servicii pot presta servicii mai ieftine decât furnizorii locali datorită costului mai mic al muncii lor, o parte din statele europene au dorit sa-si ia si masuri proprii de protejare a lucratori nationali si au au stabilit un “nucleu de reguli obligatorii” privind termenii şi condiţiile angajării lucratorului detasat astfel incit atit lucratorul strain cit si cel autohton sa actioneze in cadrul aceluiasi standard, adica standardul lucrătorilor locali în statul membru gazdă.
Unul din promotorii acestui standard comun atit pentru lucratorii nationali cit si pentru ceilalti lucratori europeni a fost Germania, care deja avea parte de un mare aflux de lucratori straini pe teritoriul ei, dupa caderea zidului Berlinului si revolutiile democratice din Europa de Est. Spaima “instalatorului polonez” care lasa fara obiectul de activitate instalatorul englez sau german teroriza atit guvernarile nationale cit si muncitorii autohtoni din respectivele tari. .Tocmai de aceea, chiar inainte de aparitia Directivei europene, Germania adopta in 1996 o lege numita Legea privind raporturile de muncă cu elemente de extraneitate (Arbeitnehmer-Entsendegesetz). Conform prevederilor acestei legi (art.1 si art . 7) reglementările privind salariul minim precum si alte drepturi ale angajatului sunt aplicabile şi în cazul în care un angajator cu sediul în străinatate angajează muncitori care îşi desfăşoară activitatea în Germania.
Deschid o paranteza:(Problema este ca in Germania nu exista salariul minim stabilit la nivel national si atunci lucratorii autohtoni din fiecare ramura au incercat sa-si impuna un standard minim convenabil pentru ei. Iar lucratorii din constructii chiar au reusit sa impuna la nivel national un salariu minim intre 9,10 şi 12,68 € pe oră. Tarifverträge). Inchid paranteza deschisa.
La vreo 3 ani de la aparitia Directive Europene de care v-am vorbit la inceputul materialului, Parlamentul Romaniei a fost obligat sa armonizeze legislatia romana cu recomandarile Uniunii Europene.
Da, stiu ca atunci inca nu eram in Uniunea Europeana si la acea data calatoream cu viza in Germania, dar pe vremea aceea se lucra parca mai bine decit azi in Camera Deputatilor si Senatul Romaniei. Astfel, pentru punerea in practica a Directivei Europene 96/71/CE., Parlamentul Romaniei a adoptat Legea 45 / 29 noiembrie 1999. Conform prevederilor ei, detasarea lucratorilor romani in strainatate se poate face in doua modalitati distincte:
- detaşarea unui lucrător pe contul şi sub conducerea întreprinderii al cărei angajat este;
- detaşarea unui lucrător la punctul de lucru sau sediul din strainatate al întreprinderii infiintate in Romania.
Tot aceasta lege a stipulat ca pe timpul detasarii muncitorilor romani, angajatorul oricare ar fi el, are niste obligatii foarte concrete incepind cu deplasarea lor in tara de destinatie, continuind cu asigurarea conditiilor de munca si terminind cu asigurarea contra accidentelor de munca ale muncitorilor detasati. Asadar, conditiile de munca pentru lucratorii romani vor fi aceleasi ca si pentru lucratorii germani, adica acelea cuprinse in dispoziţiile legale ale Statului German şi în Convenţiile colective de muncă din fiecare land pentru activitatea respectivă. Sunt prevazute si infractiuni la Legea 45/1999. Astfel, negarantarea pentru lucrătorii detaşaţi a condiţiilor de muncă prevăzute de legislaţia germana constituie o infractiune pedepsita cu amenda cuprinsa intre 600 si 3000 de euro, prezentarea comunicării detaşării ulterior începerii acesteia este o alta infractiune grava si asa mai departe. Continuarea acestui material se gaseste aici.
Un articol foarte bine documentat si de ajutor. Felicitari!
buna ziua
unde gasesc si eu un model de formular A1? Multumesc
Dacă în Germania nu este reglememntat prin lege un salariu minim atunci o societate comerciala care detaseaza lucratori pentru a lucra pe santier si care este impiedicata sa isi desfasoare activitatea pe motiv ca angajatorul trebuie sa le plateasca lucratorilor un sal de minim x lei, se poate considera ca actiunile de blocare a santierului contravin articolului 56-57 din tratatul privind functionarea U.E.?
Cu as putea obtine dreptul de munca in germania daca eu sunt in germania de 4 ani dar sunt angajat in romania.De 4 ani sunt inregistrat la primarie si as avea nevoie de dreptul de munca pt a ma angaja la o firma din germania ,,,,,,,,,,,,,,
Va multumesc
Va rog,daca se poate sa ma ajute cineva cu o informatie,vreau sa muncesc in germania ca muncitor necalificat in constructii,ferme de animale,panouri solare,am 38 ani,casatorit,un copil,studii superioare Administratie Publica,diploma de Prim Ajutor si Descarcerare,diploma de Pompier Profesionist,id meu de mess este xz_zx12@yahoo.com
@ Stoica. Dca vrei cu adevarat sa faci treba in Germania,sfatul meu e urmatorul. Stai in acest an acasa si urmeaza un curs de germana,plus invata de unul singur germana. La anul cand toti romanii au dreptul sa lucreze si in Germania-Austria,ai sanse 100% sa gasesti de lucru si pe salarii mult mai mari fata de ce ai primi in prezent ca necalificat.Ca pont,iIn Franta acum poti lucra fara probleme in multe domenii,inclusiv in constructii. Dar in Germania greu si cu riscul de a da bani la firme de intermediere aparent serioase,insa tepare!
Va multumesc din suflet pentru sfat domnule Manta Pantelimon
am fost la o firma din arad si una din timisoara S.C.European Job Experience S.R.L pe stra.Tudor Vladimirescu Nr.12,Ap.2 Dupa ce mi-au luat banii de mediere nu mai raspund la telefon
am cheltuit 510 lei taxa de mediere-tzeapa,200 lei vizitele dedicale,trasportul 200 lei,total 910 lei
Traiasca Romania Libera
Buna ziua va rog,daca se poate sa ma ajute cineva cu o informatie,vreau sa muncesc in germania si doresc sa aflu cate zile dureaza eliberarea permisului de munca va multumesc anticipat pt intelegere ast un raspuns va rog mult
Poate dura pana la 6 saptamani dar raspunsul poate fi si negativ.
Buna seara il cunoaste cineva pe opris andrei promite ca duce persoane la munca in elvetia si germania le cere comision si le promite ca trimite contractu cind vine data pt contract nu mai raspunde la telefon ,iar bani sunt pusi pe numele de mirza
Trebuie neaparat sa inveti limba pentru a te descurca in Germania.
VA ROG SA MA AJUTATI… Caut de munca ptr sotul meu in germania.in constructii ( restaurari ,reabilitati,izolari ,reparatii,instalatii termice si sanitare,amenajari interioare si reparatii tamplari,restaurari si reconditionari tamplarie)Este o persoana serioasa si dinamica si ar dori sa lucreze cu parteneri la fel de seriosi .nr tel.0756 842 080 COSTEL .Va multumesc mult.
daca o persoana lucreza in germania dar firma este romaneasca ,firma la care lucreaza plateste diurna ?
Firma romaneasca trebuie sa va inregistreze la zoll si la Finanzamt Chemnitz, si are obligatia de a va asigura pe perioada lucrului in Germania conditii de lucru similare angajatilor germani, in special salarul minim, in constructii fiind de ex. in Bayern de 13,98 pe ora pt lucratori calificati, 11,20 pentru necalificat. In cazul unui control, zoll-ul face o impartire simpla: venitul angajatului / numarul de ore lucrate, rezultatul trebuie sa fie mai mare decat salarul minim pe ora. Contrar firma incaseaza o amenda de pana la 30.000 euro per angajat.
explic detaliat : sunt angajat la o firma de constructii cu sediul in romania ,dar patronul a luat o lucrare in germania ,si ma intereseza ce inseamna DIURNA si pe ce perioade se da ? de ce se tine cont ? ore de lucru … etc ,multumesc