Se apropie vara si, odata cu ea, vine si perioada concediilor . Tot mai multi cititori ai blogului ma intreaba pe comentarii despre pasaportul romanesc. Multi dintre romanii stabiliti in Germania vor sa se duca in Romania si isi amintesc acum fie ca li s-a expirat pasaportul si ar fi bine sa obtina unul nou pe perioada concediului de odihna, fie ca au nascut in Germania si nu stiu cum sa intre cu nou nascutul in Romania. De fapt, statistic vorbind, intrebarile cititorilor mei se refera mai mult la pasaportul copiilor decit la cel al parintilor. Intr-un fel, este normal fiindca parintele are la dispozitie si cartea de identitate pe cind copilul nu. Tocmai de aceea, am hotarit sa scriu un articol lamuritor atit pentru adulti cit si pentru minori.
Pasaportul romanesc pentru adulti
Recent, Romania a introdus pasaportul electronic. Aceasta masura s-a luat in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 13 decembrie 2004. privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte. In esenta, pasaportul electronic are un cip care stocheaza toate datele personale ale titularului, incepind de la nume si terminind cu cetăţenia, o fotografie, impresiunile digitale ale aratatoarelor de la ambele miini si alte multe elemente de siguranta care fac imposibile contrafacerile si falsificarile. Insemnul distinctiv pentru pasaportul romanesc este insemnul Uniunii Europene, iar valabilitatea lui este de 5 ani.