Formularul A 1 este o bariera in calea constructorului roman ?

   actualizat dupa 1 ianuarie 2014. 

imagine roman in germania                             Dispoziţiile art.  48 din Tratatul C.E  (Maastricht,1992) privind libera circulatie a serviciilor in Uniunea Europeana permit ca firme cu sediul intr-o tara U.E. să isi ofere serviciile pe bază de contracte de prestări servicii in oricare alt stat membru. Exista insa citeva conditii simple care trebuiesc indeplinite de aceste firme pentru a putea functiona in alta tara din U.E.:

 să fie constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru;

 -să aibă sediul statutar, administraţia centrală sau sediul principal în interiorul Comunităţii;

 -să aibă scop lucrativ.

Cum toate societatile de constructii din Romania indeplinesc inca de la infiintare aceste 3 conditii, le putem considera indeplinite si pentru prestarea serviciilor in Franta, Germania, Olanda etc. Prestarea acestor servicii include astfel si permisiunea folosirii propriilor lucrători din tara de origine in tara de destinatie pentru aducerea la indeplinire  a respectivelor contracte.

  La 16 decembrie 1996, Parlamentul European si Consiliul Uniunii Europene  a adoptat Directiva 96/71/CE privind detasarea lucratorilor straini pentru prestari de servicii intr-o alta tara a Uniunii Europene.  Scopul initierii acestei directive a fost asigurarea unui mediu dinamic prestării de servicii pe plan transnaţional si realizarea unei piete interne la nivelul Uniunii Europene prin participarea unui numar cit mai mare de intreprinderi, inclusiv acelea care detaşeaza temporar salariaţi pe teritoriul unui stat membru.  Actul european stabileste conditiile prin care o întreprindere înfiinţata într-un stat membru detaşează lucrători pe teritoriul unui alt stat membru si garanteaza pentru lucratorul detasat o serie de masuri de protectie in domeniul salarizarii, protectiei sociale si a muncii

Cu toate acestea, pentru a evita “dumpingul social”, prin care furnizorii internaţionali de servicii pot presta servicii mai ieftine decât furnizorii locali datorită costului mai mic al muncii lor, o parte din statele europene au dorit sa-si ia si masuri proprii de protejare a lucratori nationali si au au stabilit un “nucleu de reguli obligatorii” privind termenii şi condiţiile angajării lucratorului detasat astfel incit atit lucratorul strain cit si cel autohton sa actioneze in cadrul aceluiasi standard, adica standardul lucrătorilor locali în statul membru gazdă.

Unul din promotorii acestui standard comun atit pentru lucratorii nationali cit si pentru ceilalti lucratori europeni a fost Germania, care deja avea parte de un mare  aflux de lucratori straini pe teritoriul ei, dupa caderea zidului Berlinului si revolutiile democratice din Europa de Est.  Spaima “instalatorului polonez” care lasa fara obiectul de activitate instalatorul englez sau german teroriza atit guvernarile nationale  cit si muncitorii autohtoni din respectivele tari. .Tocmai de aceea, chiar inainte de aparitia Directivei europene, Germania adopta in 1996 o lege numita Legea privind raporturile de muncă cu elemente de extraneitate (Arbeitnehmer-Entsendegesetz). Conform prevederilor acestei legi (art.1 si art . 7)  reglementările privind salariul minim precum si alte drepturi ale angajatului  sunt aplicabile şi în cazul în care un angajator cu sediul în străinatate angajează muncitori care îşi desfăşoară activitatea în Germania.

La vreo 3 ani de la aparitia  Directive Europene de care v-am vorbit la inceputul materialului, Parlamentul Romaniei a fost obligat  sa armonizeze legislatia  romana cu recomandarile Uniunii Europene.  Astfel, pentru punerea in practica a Directivei Europene 96/71/CE., Parlamentul Romaniei  a adoptat Legea 45 / 29 noiembrie 1999. Conform prevederilor ei, detasarea lucratorilor romani in strainatate  se poate face in doua modalitati distincte:

  1. detaşarea unui lucrător pe contul şi sub conducerea întreprinderii al cărei angajat este;
  2. detaşarea unui lucrător la punctul de lucru sau sediul din strainatate  al întreprinderii infiintate in Romania.

Tot aceasta lege a stipulat ca pe timpul detasarii muncitorilor romani, angajatorul oricare ar fi el, are niste obligatii foarte concrete incepind cu deplasarea lor in tara de destinatie, continuind cu asigurarea conditiilor de munca si terminind cu asigurarea contra accidentelor de munca ale muncitorilor detasati. Asadar, conditiile de munca pentru lucratorii romani vor fi aceleasi ca si pentru lucratorii germani, adica acelea cuprinse in dispoziţiile legale ale Statului German şi în Convenţiile colective de muncă din fiecare land pentru activitatea respectivă.  Sunt prevazute si infractiuni la Legea 45/1999.  Astfel, negarantarea pentru lucrătorii detaşaţi a condiţiilor de muncă prevăzute de legislaţia germana constituie o infractiune pedepsita cu amenda cuprinsa intre 600 si 3000 de euro, prezentarea comunicării detaşării ulterior începerii acesteia este o alta infractiune grava si asa mai departe.      

 Pentru admiterea detasarii insa trebuie sa se obtina Formularul A1, cel care a inlocuit formularele  E-101 si E-111. Formularul A 1 se obtine mai greu si ingradeste cumva posibilitatile de manevra ale antreprenorilor romani. Intr-un fel, masura e justificata. Procesele aflate pe rol in Germania demonstreaza acest lucru.  In trecutul apropiat, multi patroni romani si-au detasat muncitorii proprii in Germania platindu-i cu salarii romanesti pe baza faptului ca sunt muncitori transfrontalieri si reglementarile europene permiteau ca muncitorii transfrontalieri sa fie platiti cu salariul din tara in care au fost initial angajati. Pe deasupra, impozitele si contributiile la asigurarile sociale se plateau tot in tara in care isi avea sediul angajatorul. Va dati seama ce afacere pentru antreprenorii romani? Venituri germane minus cheltuieli romanesti egal profit garantat. Cu asemenea indicatori economici este explicabil cum au cistigat patronii romani contracte serioase in Germania. Numai ca…

 In primul rind, reglementarile acestea cu muncitorii transfrontalieri sunt valabile in Germania pentru muncitorii care vin din Elvetia, Franta, Danemarca, Austria, Polonia, Olanda si Belgia adica aceia care ziua lucreaza in Germania si noaptea dorm in patul lor din Elvetia, Franta, Danemarca si asa mai departe.  Muncitorii romani din Germania nu puteau fi  muncitori transfrontalieri, fiindca intre Germania si Romania sunt vreo 3 frontiere si nici unul dintre muncitori nu poate face o naveta zilnica de 1400 de kilometri dus si 1400 kilometri intors. Respectivele firme romanesti care au interpretatat reglementarile europene cum le-a convenit lor si au aplicat muncitorilor romani regimul muncitorilor transfrontalieri sunt acum prin tribunale si vor plati cu virf si indesat fie necunoasterea, fie intentia de a eluda taxele din Germania. Chestia este ca in procesele existente pe rol sunt acuzati de frauda fiscala, folosirea muncii la negru si alte treburi din astea care sunt extrem de dur pedepsite in Germania. Continue reading Formularul A 1 este o bariera in calea constructorului roman ?