In lectia de germana de astazi ne propunem sa va deschidem o portita spre statutul de intreprinzator privat. Stim cu totii miile de gainarii pe care le fac patronii germani (sau de alte nationalitati, inclusiv semeni de ai nostri ) care ii pacalesc pe cetatenii romanii nestiutori de limba germana spunindu-le ca ii angajeaza legal la o firma, dar, de fapt, le intocmesc acestora documente de intreprinzator privat, prin care romanul se… “autoangajeaza” … fara sa stie macar. Prin aceasta smecherie, patronul strain scapa de obligatiile angajatorului pe care le arunca cu nonsalanta in spinarea cetateanului roman, care habar nu are ce a semnat. Abia dupa un timp, romanul afla ca a fost pacalit, ca are impozite de platit la stat, ca are o serie de obligatii de care nu a stiut pina atunci, ca munca lui in Germania s-ar putea sfirsi intr-un mod dramatic, mai precis, fara bani incasati, dar cu datorii la oficialitati si, uneori, cu amenzi, penalizari si chiar cu suspendarea dreptului de munca pentru perioade lungi. Multi cetateni romani au primit o astfel de lectie… de viata. Tocmai de aceea, pentru a preveni in viitor astfel de lectii , va vom oferi astazi, in limba romana, o lectie de legislatie germana, presarata cu citeva notiuni elementare de limba … germana, acel minim vocabular util in operatiunea de dobindire a statutului de persoana fizica autorizata ( Gewerbe). Nu stim daca combinatia aceasta va fi reusita in final, dar stiu sigur ca este destul de originala si nu se gaseste in nici un material ascuns in strafundurile internetului. Am cercetat chestiunea in amanuntime si nu am gasit nimic asemanator. Dar sa nu batem apa in piua si sa-i plasam tastatura doamnei Maria Ghinea care ne va ghida, pas cu pas, prin aceasta lectie inedita de …germana.
Dan Constantin Goldis
Gewerbe – o solutie buna, …dar numai pentru meseriasii adevarati
Deschiderea unei firme proprii este o solutie (dieLösung) pentru cei care nu dispun de calificari eligibile in ocuparea unui loc de munca in conditii legale sau care, pur si simplu, vor sa lucreze independent (Selbstständig ). Aceasta Lösung implica multiple si diverse contacte cu autoritatile, de la inscrierea firmei la primarie, oficiul financiar si Camera de Comert si Industrie pana la incheierea asigurarilor de boala, pensii, profesionale si mai departe structurarea activitatii, negocierea de contracte, precum si derularea lor. Continue reading Sa invatam impreuna limba germana. Lectia 5.→
Toti spun ca germana este o limba grea, ca nu se citeste cum se scrie, ca are cuvinte foarte lungi, greu de retinut bla, bla, bla,…..toate remarcile sunt cu o conotatie negativa. Sincer asa credeam si eu la inceput, chiar “ uram “ germana si pe cei ce o vorbeau, asta doar din necunostinta de cauza. Pana la prima mea vizita in Deutschland, cand m-am indragostit la prima vedere de aceasta tara, mai exact de Köln si Düsseldorf, de oamenii de acolo, de locuri, de agitatia marilor orase, de peisaje si de… limba. Abia asteptam sa ma duc la Integrationkurs si sa dau startul experientei mele cu aceasta limba grea, urata si diferita de tot ce stiam eu pana atunci.
Si surpriza! Am deprins pronuntia limbii germane invatind doar cum se pronunta 15 cuvinte. Credeti ca nu se poate? Ei bine, “Da” se poate. Cel putin asa mi s-a intimplat mie si as dori sa va impartasesc experienta mea. Cele 15 cuvinte sunt: Deutschland(Germania), Köln, Düsseldorf, eins (1), zwei (2), vier (4), Willkommen( Bine ati venit), Auf Wiedersehen (La revedere), ya(da), Äpfel (mere), geht ( merge), Straße(strada), Neacsu( e numele meu), Spiel (joc), ich(eu).
Ce inveti prima oara la scoala? Alfabetul, numerele, cateva formule de adresare si ceva detalii despre tara in care ai venit cu ganduri marete. Ei bine, pe langa toate acestea inveti si pronuntia, fara sa vrei. Stim cu totii ca alfabetul are consoane si vocale, care la randul lor alcatuiesc diftongi, triftongi, legaturi. Acum sa si exemplific cum a stat treaba in cazul meu cu pronuntia si modul in care am invatat-o practic cu cele 15 cuvinte care contin aproape toate regulile de pronuntie.
Primul cuvant invatat a fost Deutschland si am zis wow! In ce fel se scrie si cum se citeste de fapt. Dar nimic mai simplu, eu se citeste oi si sch se citeste ş. Regulile sunt general valabile.
2. Eins, zwei, Polizei/ Drei, vier Brigadier.
Invatind cele 2 versuri copilaresti, invatam de fapt 5 reguli general valabile de pronuntie. Si anume: ei se rosteste ai si ie = ii ( un i mai lung) s = z , z = ţet si v= fau. Cel mai mult mi-a placut cum se citeste “V”-ul si asta datorita cuvantului televizor prescurtat, adica TV care se citeste Te Fau. Dar, tot atunci, mi-am adus aminte si de insemnele celebre ale automobilului Volkswagen, acel VW cunoscut de toti soferii din lume care se rosteste corect Fau Ve.
3.”Willkommen in Deutschland!” a sunat bine in avion, cand am aterizat pe pamant nemtesc, suna a englezism si chiar seamana la scris. Cu aceasta formula de intampinare am mai invatat 3 reguli general valabile de pronuntie.
Si anume: w = v si k = ka si mm/ ll= m/ l ( 2 consoane de acelasi fel alaturate, se citesc una singura…un alt exemplu ar fi Bitte!= Te rog!).
4. Daca am spus: “Bine ati venit!” spunem si “La revedere!” Adica “Auf Wiedersehen!” Iata ca si din aceasta formula de salut am invatat inca 4 reguli general valabile de pronuntie, asta pe langa cele 3 pe care le mai contine, dar care le-am exemplificat mai sus. Si anume: au= au si er = ăr si en= ăn, iarh singur din interiorul cuvantului nu se rosteste niciodata. Deci formula de salut suna cam asa: Auf Viidărzeăn!
5.Cum particularitatea limbii romane sunt diacriticele, asa si limba germana are renumitele doua puncte ( trema) deasupra a 3 vocale a,o, si u, cele 3 litere devenind ä,ö, ü. Pronuntia lor am invatat-o cu ajutorul a 2 orase mari din Deutschland si a unui fruct la plural, mai precis Köln, Düsseldorf si Apfel= mere, iata, asadar, inca 3 reguli general valabile de pronuntie.
Si anume: ö= eo si ü= iu si ä= e.
6.Pe buzele tuturor nemtilor cand ii intalnesti se afla intrebarea: “Wie geht es Ihnen?” “Wie geht es dir ?”sau forma prescurtata “Wie geht`s?” adica, “Ce mai faceti?” ” Ce mai faci?” sau “Ce faci?” . Toate aceste explicatii s-au dat pentru a intelege inca 1 regula general valabila de pronuntie si anume: ge= ghe. Deci vom citi Vi ghet ez Inăn? sau Vi ghet’z? /Vi gheţ?
7. Daca un neamt iti spune ia, sa stii ca nu te roaga sa iei ceva, ci pur si simplu ti-a spus DA, adica Ja. Si uite asa, o alta regula general valabila de pronuntie, anume: J= iot.
8.Mein Name. Numele meu de familie este Neacsu, asadar are litera C si a venit vremea la ora de germana sa-mi spun numele pe litere, la care dna profesoara ( o nemtoaica) nu intelegea c-ul meu si prin urmare am trecut la tabla si mi-am scris numele. Am repetat dupa dansa numele meu, eN, E, A, Ţe ,eS, U si gata mi-a intrat in cap litera “c” si inca o regula general valabila de pronuntie, adica c =ţe. Pentru memorarea acestei reguli observati cum spun germanii la brandul lor national Mercedes. Se rosteste simplu: Merţedes.
9. Fiindca tot a venit vorba de ora de germana, am invatat sa pronunt si cuvantul ora= Stunde. Adica “ştunde”, deci, regula ar fi ca st= şt.
10. De multe ori am auzit intrebarea: Care-i şpilu? sau Ai prins şpilu? Dar nici prin cap nu-mi trecea ca provine din germana, de la Spiel= joc.(ȘPIL s.n. (Argotic) Joc (necinstit); șmecherie. [< germ. Spiel]).Si uite asa am mai invatat un cuvant si o regula general valabila de pronuntie si anume: sp= şp.
11.Cel mai particular semn in lb. germana este ß care se gaseste in cuvantul Straße= strada, ( mai poate fi scris si strasse) dar in ambele cazuri se citeste ştrase. Deci, inca o regula general valabila de pronuntie si anume: ß= s.
Bineinteles ca pronuntia se poate invata dupa multe alte cuvinte, dar acestea au fost cele 15 cuvinte care m-au ajutat enorm in invatarea limbii germane in prima faza.
Cu simpatie, Ioana Manuela Neacsu- Consgero S.C.E.
P.S. Draga cititorule, ca sa nu te plictisesti pina data viitoare iti dau o tema de casa pe care te rog sa o duci la indeplinire: Rosteste-ti numele si prenumele in limba germana… pe litere. Poti sa te ajuti si cu filmuletul prezentat mai jos.
Abordarea invatarii limbii germane prin folosirea vocabularului deja acumulat de catre un adult este cea mai moderna metoda de invatare a unei limbi straine. Invatarea acesteia prin prisma cuvintelor-prietene permite oricarei persoane interesate sa-si multiplice posibilitatile de exprimare, doar prin activarea unor cuvinte deja cunoscute din limba romana, engleza, franceza. Lista cuvintelor-prietene este inca deschisa ea se va imbogati permanent pe masura ce cititorii nostri vor descoperi ca ,de fapt, exista mii de cuvinte germane care au aceeasi forma in alte limbi europene. Le sugerez tuturor celor interesati sa arunce o privire prin dictionarul german de neologisme – unde gasim zeci de mii de cuvinte-prietene avand radacini latine, franceze sau grecesti: http://www.wissen.de/lexikonsuche Fremdwörterlexikon.
Sa revenim insa la tema de astazi: Cita germana ar trebui sa stie un cetatean roman care doreste sa munceasca si sa traiasca in Germania?
Multi cetateni romani raspund la aceasta intrebare:“stiu germana cat sa ma descurc”. Este aceasta faza suficienta in sistemul german pentru obtinerea locului de munca dorit? Greu de spus. Fiecare job, are particularitatile sale proprii si, din aceste particularitati, rezulta si un anumit nivel de cunoastere al limbii din partea viitorului angajat. Daca cetateanul va lucra in agricultura vocabularul necesar este limitat. Daca va lucra in industrie, acest vocabular necesar creste in volum si, cu cit se urca mai mult pe scara ierarhica a profesiunilor cu atit nivelul de cunoastere a limbii germane de catre angajat trebuie sa creasca. Uniunea Europeana a studiat aceasta problema si pentru rezolvarea ei a creat un model standard, denumit „Cadrul comun european pentru competentele lingvistice (CEF). Conform acestuia, nivelurile de competente lingvistice au fost impartite in 3 categorii distincte:
1.Utilizarea limbii la nivel elementar, cu doua trepte de cunoastere A1 si A2
2.Utilizarea independenta a limbii, cu doua trepte de cunoastere B1 si B2
3.Utilizarea competenta a limbii, cu doua trepte de cunoastere C1 si C2.
Sa vedem acum ce presupune fiecare nivel de cunoastere in parte:
1.Utilizarea limbii la nivel elementar
Nivelul A1
Elevul ( studentul, adultul) poate să înţeleagă şi să utilizeze expresii familiare şi cotidiene, precum şi enunţuri foarte simple care vizează satisfacerea nevoilor concrete. Poate să se prezinte sau să prezinte pe cineva, poate să formuleze şi să răspundă la întrebări referitoare la detalii despre persoane, ca de exemplu: unde locuiesc, ce alte persoane cunosc, ce lucruri le aparţin, etc. Poate să comunice, într-un mod simplu, dacă interlocutorul vorbeşte rar şi clar şi este… cooperant. Conform site-ului http://www.dw.de (ale carui cursuri GRATUITE online, le recomand calduros) – pentru obtinerea acestui nivel sunt necesare aproximativ 75 ore. Continue reading Sa invatam impreuna limba germana. Lectia 3.→
Invatarea limbii germane este o provocare pentru fiecare adult. Eu de pilda, la cei 60 de ani ai mei, nu mai am nici capacitatea de memorare din tinerete si nici puterea de a depune un efort intelectual prelungit. Asadar, fiindca sunt si batrin si uituc, dar totusi trebuie sa invat limba germana caut tot felul de solutii care sa imi usureze acest demers. Prima metoda pe care am folosit-o a fost inventarierea cuvintelor care au aceeasi forma atit in romana cit si in germana.
Limba germana este vorbita astazi de peste 130 de milioane de persoane din intreaga lume, clasindu-se astfel pe locul 10 al limbilor de pe mapamond dupa chineza, indiana, spaniola, engleza, etc. Limba germana este, in schimb, cea mai vorbita limba europeana fiind folosita in Germania, Austria, Elveția, Luxemburg și Liechtenstein, in regiunile Alsacia și Lorena din Franța, în estul Belgiei, in sudul Danemarcei, dar si partial in Cehia, Polonia sau Ungaria. Asadar, cetatenii romani care doresc sa munceasca sau sa traiasca in inima economica a Europei trebuie sa invete neaparat limba germana.
Ideea de baza de la care trebuie sa pornim atunci cind prezentam drepturile unui angajat roman in Germania este ideea egalitatii de tratament. De altfel, acesta este un principiu european statuat atit de documentele europene care reglementeaza circulatia libera a fortei de munca, cit si de documentele de aderare ale Romaniei la Uniunea Europeana. Concret, un angajat roman in Germania are aceleasi drepturi si obligatii ca si ceilalti cetateni europeni care locuiesc si muncesc pe teritoriul Germaniei, adica va beneficia de remuneratiile si celelalte conditii de lucru stabilite de contractele colective de munca si de prevederile legale privind legislatia muncii si asigurarile sociale din Germania. Aceste drepturi sunt:
1.Respectarea timpului de lucru
Durata maxima a unei zile de munca nu poate depasi 10 ore. Sambata, durata maxima a unei zile de lucru este de 8 ore. Pentru o zi de lucru ce dureaza intre 6 si 9 ore trebuie facuta o pauza de 30 de minute. Daca se lucreaza mai mult de 9 ore trebuie facuta o pauza de 45 de minute. Pauzele pot fi impartite in pauze mai mici de 15 minute. Prima pauza trebuie luata cel tarziu dupa 6 ore de lucru. Dupa o zi de lucru trebuie sa urmeze o intrerupere a lucrului de cel putin 11 ore.
Toti oamenii din lume, indiferent de clasa sociala, nivelul de educatie, rasa, provenienta, apartenenta la un grup sunt interesati de satisfacerea nevoilor materiale, spirituale si culturale, dar si de conditiile de viata in care se pot indeplini aceste necesitati. De aceea, multi dintre cetatenii lumii aleg sa-si traiasca viata si sa se bucure de ea intr-o tara ca Germania care, conform statisticelor actuale, ofera cetatenilor europeni un trai decent.
Va veti intreba desigur cat costa toate acestea in Germania? Nu o sa detaliez toate costurile pentru un nivel de trai decent, dar, in primul rand, va pot spune ca cheltuielile pentru hrană, locuință, îmbrăcăminte, activități culturale etc, sunt incadrate în media U.E. Comparativ cu țările scandinave, acestea sunt chiar relativ scăzute. In al doilea rind afirm ca intre marile orașe germane, există diferențe mari de prețuri. Va puteti face o parere despre preturile produselor din Germania, intrand pe site-uriile marketurilor cunoscute, precum LIDL, Aldi, Netto, Kaufland, Real, REWE, Kaiser, etc. sau pe cateva site-uri precum http://www.kaufda.de (chilipiruri si magazine de solduri din fiecare oraș) ori pe site-urile care compara on-line prețurile la diferite produse. In general, preţurile sunt mai mult decât rezonabile (la nivelul celor din România sunt chiar mai mici, la unele produse) şi puteti găsi foarte multe semipreparate uşor de gătit şi de bună calitate. Continue reading Costurile vietii in Germania→
La 23 august 1946, s-a unit provincia nordică Renania cu Westfalia, in urma operatiunii „ Marriage” a fortelor armate britanice. A rezultat Renania de Nord-Westfalia, landul cu cea mai mare densitate a populaţiei din Germania, avand 18 milioane de locuitori pe o suprafata de 34.000 km2. Este o concentrare puternica de orase intr-un megalopolis: Münster, Dortmund, Essen, Bochum, Duisburg, Krefeld, Mönchengladbach, Solingen, Düsseldorf (capitala landului), Köln, Bonn (fosta capitală federală, acum mutată la Berlin), Aachen.
NRW esteuna dintre regiunile cele mai industrializate ale lumii, cu centre economice puternice iar Regiunea Ruhr este o zonă urbană formată dintr-o serie de orașe industriale mari încadrate de râurile Ruhr si Rin, care au fost transformate într-un mare complex ce formează un conglomerat industrial de o dimensiune uriașă, cu peste 5,3 milioane de locuitori, ca populație a cincea aglomerare urbană după Moscova, Londra, Madrid și Paris.
Toata lumea a auzit de eBay sau Yahoo-Store. Eu, insumi, Dan Goldis, primesc pe adresa personala de mail 3 mesaje pe zi de la eMag, o afacere care a crescut mult in Romania in ultimul timp. Tocmai de aceea, m-am gindit ca ar trebui sa incercam sa promovam produsele si firmele romanesti pe piata europeana. Stiati ca in Romania se fac case de lemn care se vind peste tot in Europa? Stiati ca pe la Simeria exista niste S.R.L.-uri care fac obiecte de marmura sau pietre funerare cum nu sunt in Germania? Stiati ca exista si cooperative care tes manual covoare sau fac cojoace? Stiati ca la Timisoara se fac obiecte de sticla mai frumoase decit cele pe care le-am vazut in Malta la vestita fabrica din Mdina? Si cele din Timisoara sunt mai ieftine…Credeti ca acei cooperatori sau directori de firme mici au timp sa-si promoveze produsele lor in Europa? Credeti ca au timp sa le livreze si sa incaseze banii? Va asigur ca nu. Ei au internet, dar nu stiu nici marketing, nici limba straina si unora nici nu le-a trecut prin cap sa-si exporte propriile produse in strainatate. Iata de ce ne-am gindit ca ar putea fi utila realizarea unei Harti europene a produselor si serviciilor romanesti. Dupa ce am lucrat un an de zile pe aceasta idee am realizat o harta pe care sunt amplasate, deocamdata, doar afacerile romanesti din strainatate. Asteptam firmele din Romania sa ne contacteze pentru a-i pune pe harta europeana. Trimiteti-ne un mail la socinro1@gmail.com si vom rezolva impreuna aceasta problema.
Dan Constantin Goldis – PRESEDINTE SOCINRO
Si iata acum harta afacerilor romanesti din Uniunea Europeana.
SFATURI:
1.Pentru a observa mai bine adresele pentru Romanian points of interests – apasati cu mouse-ul pe iconita ecran [ ] din dreapta sus a hartii si imaginea se va intinde pe intreaga suprafata a display-ului.
2.Centrati apoi Harta cu mouse-ul astfel incit zona care va intereseaza sa fie situata la mijloc si mariti Harta cu semnul plus + din stinga jos a ecranului. Astfel, veti constata ca simbolurile se departeaza unele de altele si straturile diferitelor categorii de interes se pot observa mai bine. Puteti mari succesiv in mai multe rinduri harta pina cind ajungeti la detaliu strada sau cladire.
3.Daca socotiti ca informatiile despre o anumita categorie de interes va incomodeaza, stergeti-le din harta generala! Procedati astfel:. In stinga sus a Hartii se gaseste Legenda hartii care va prezinta tabelele pe baza carora a fost desenata harta; apasand cu mouse-ul pe acea icoana, vi se deschid mai multe pozitii care desemneaza categoria de interes si simbolul folosit pentru materializarea ei pe harta. Deselectati toate categoriile de interes care NU va intereseaza! si pe harta va ramine doar informatia utila pentru Dvs.
4.Apasind cu mouse-ul pe simbolul pentru Romanian points of interest de care sunteti interesat veti descoperi numele, prenumele, specialitatea, adresa, numarul de telefon al fiecarui medic din zona, avocat sau localizarea firmei sau institutiei la care aveti de gind sa apelati.
5 Daca in respectiva explicatie vi se recomanda sa urmati un anumit link, atunci urmati-l, fiindca pe pagina pe care veti fi redirectionat veti gasi informatii suplimentare despre medicul, clinica, meseriasul, restaurantul sau pensiunea respectiva. Daca nu se acceseaza direct prin apasarea cu mouse-ul, copiati linkul respectiv din legenda si inserati-l intr-o fereastra noua. (sunt calculatoare si retele mai slabe de internet la care nu merge accesarea directa.)
Sorin Pasca, corespondentul nostru din judetul Alba, a studiat in amanuntime modul in care procedeaza firmele de intermediere contracte de munca in strainatate. Ba, mai mult! In urma unui numar foarte mare de comentarii postate de oamenii pacaliti peblogul sau personal, cit si a documentarii jurnalistice facute in articolele de presa aparute in 2012 in Romania, a redactat o intreaga lista cu firmele si persoanelecare se ocupa de plasarea fortei de munca in strainatate. Redam, mai jos, materialul primit de la dinsul:
Partea 1. PROCEDURA DE TEPUIRE
“Sa devoalam impreuna cum lucreaza asa zisele “firme de intermediere contracte de munca in strainatate”. In primul rind, se infiinteaza, se inregistreaza la Registrul Comertului si se acrediteaza cf. legii nr.156/2000. Apoi, inchiriaza spatii pe termene scurte, de obicei in cartierele marginase ale localitatilor respective, sedii pe care le pot parasi urgent in cazul in care apar mai multe reclamatii de la oamenii nemultumiti. Urmatoarea etapa este elaborarea contractului de mediere. Continue reading Inselatoriile firmelor de intermediere forta de munca in strainatate→
De la Revolutie incoace, romanii si-au luat bocceluta in spate si au plecat in bejanie. Uneori, acolo unde au ajuns, au fost primiti bine, alteori au fost primiti prost. Cei care au reusit sa se adapteze muncii si colectivitatii s-au asezat in locul respectiv, ceilalti isi continua bejania si astazi. Si aceasta bejanie va continua inca multi ani de zile. Tocmai de aceea, noi, un grup de oameni inimosi, ne-am gindit sa ordonam, sa organizam aceasta bejanie prin sfaturile noastre. Vrem sa le spunem oamenilor care sunt tarile in care au sanse sa ocupe un loc de munca, ce conditii locale trebuie sa indeplineasca si sa-i sfatuim cum sa procedeze pentru a reusi mai bine si mai sigur. Acesta este crezul nostru pe care il vom infaptui intr-un an sau doi. Acestea sunt ratiunile pentru care am infiintat Consgero S.C.E. Avem o adresa in Germania la Munchen si in 2-3 luni, vom incepe sa functionam. Vom incerca, in acest post, sa aratam care sunt zonele de interes pentru societatea noastra. Pe Dvs.va sfatuim sa parcurgeti cu atentie paginile urmatoare si apoi, sa analizati, la rece, argumentele, ratiunile care ne-au indemnat sa procedam in acest fel. De altfel, materialul de mai jos, a fost conceput astfel incit sa fie o oglinda care sa reflecte la zi posibilitatile cetatenilor romani de a munci in Uniunea Europeana. In consecinta, sa trecem la actiune. Noi la scris si Dvs la citit. Si sa raspundem impreuna la intrebarea:
De doi ani, de cind scriu la acest blog, am fost contactat de multi cetatenii romani care voiau sa si deschida o afacere privata in Germania. Intotdeauna prima lor intrebare a fost: Care este cea mai potrivita forma de organizare? Societatea pe actiuni (A.G.), S.R.L. (GmbH), miniS.R.L.( GmbH de 1 euro) sau persoana fizica autorizata( Gewerbe). Cunosc cel putin 2 persoane care au plecat cu informatiile gratuite de pe acest blog si si-au infiintat S.R.L.-uri. Sunt zeci, poate sute de persoane care s-au informat de aici si apoi si-au facut Gewerbe. Sa le fie de bine tuturor!
Dar, abia acum dupa doi ani de analiza, am ajuns la concluzia ca daca nu ai suficienti bani sa pornesti o afacere – nu are rost sa te inhami la acest jug. Si sa revenim la persoane cunoscute. Stiu oameni care au incercat sa porneasca afaceri si nu au ajuns sa le faca sa functioneze. Imi amintesc ca un roman a facut o pizzerie intr-un spatiu inchiriat de la un turc. Dupa ce a investit mii de euro si si-a adus utilaje din Romania, nu a primit aprobare de la autoritatile sanitare fiindca… constructia cladirii nu permitea o aerisire corespunzatoare. Cind a aflat omul nostru a facut o criza de nervi, a intrat in spital, apoi a renuntat la afacere, iar turcul – proprietarul spatiului- i-a retinut utilajele, fiindca nu a primit chiria pe vreo 2 luni, adica exact atit cit a stat omul in spital. Acum, de vreo jumatate de an, romanul se judeca cu turcul la un tribunal nemtesc. Povestea aceasta o gasiti pe aici pe undeva, nu mai stiu exact pe unde. Si exemple din acestea, cu tot felul de experiente nereusite, pot da cu zecile.
Si acum a venit momentul sa va ofer citeva informatii din culise, dar care sunt interesante, mai ales ca multi dintre cunoscutii cu care veti discuta acest subiect va vor pune diferite intrebari.
1.Numele de ConsGeRom a fost ales din alte 50 de nume propuse intr-un sondaj realizat anul trecut pe acest site pentru o societate pe actiuni. Desi concursul a fost cistigat de o alta denumire (Derolex– care ramine valabil pentru o societate pe actiuni), personal, am considerat ca numele cel mai potrivit pentru o societate cooperativa europeana este Consgerom, fiind alcatuit din prescurtari ale cuvintelor consultanta germano-romana, adica principalul nostru obiect de activitate. Mi s-a parut simplu, uşor de retinut şi reprezentativ pentru ceea ce facem. Autoarea acestei propuneri de denumire este cititoarea site-ului nostru, Mirela Cenusa, care va fi premiata in prima adunare generala cu suma de 100 de euro.
2.Urmatorul pas pe care trebuia sa-l facem a fost acela de a ne asigura ca acest nume nu mai este folosit de catre altcineva si, in viitor, nu va putea fi folosit decit de catre noi. In consecinta, am luat masuri de retinere a domeniului de internet consgerom.eu. De ce puncteu? Simplu, fiindca am speranta, ca in viitor, aceasta societate isi va largi aria de activitate si in alte tari din Uniunea Europeana.
3.Sigur ca, pe linga retinerea domeniului de internet, se punea problema si retinerii denumirii normale a societatii. Mi se parea aiurea sa scriu atitea articole folosind sintagma S.C.E.Consgerom mbH si sa constat ulterior ca aceasta denumire este in posesia altcuiva. Dar, cu ajutorul consultantului D.Nicolae, am aflat, intre timp, ca noi nu vom face retinerea de nume la Registrul Comertului asa cum fac toate firmele din Germania, ci intr-un alt registru, Registrul cooperativelor, ca apoi, dupa cum v-am mai spus, sa ne inmatriculam in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acolo insa, in registrul cooperativelor din Germania nu sunt inscrise decit 5 societati europene si este putin probabil ca intr-o luna sau doua sa vina cineva si sa ne “fure” denumirea.
Astazi se implinesc doi ani de cind am infiintat acest blog. Laura Fuss, fiica mea din Germania ma rugase, cu o seara inainte, sa scriu un articol despre supralegalizarea documentelor romanesti. Eu l-am scris, dar in loc sa ii transmit articolul pe mail,l-am pus pe o platforma gratuita de blog. I-am transmis link-ul si i-am zis sa-l ia de acolo. In ziua urmatoare am constatat ca blogul meu de folosinta unica, doar pentru articolul respectiv, avea 3 accesari. Asadar, pe linga Laura mai fusesera 2 vizitatori. Am mai scris atunci un alt articol. Au venit 6 accesari pe cele doua articole. Dupa o saptamina aveam 12, dupa o luna 32. Imi amintesc de zilele acelea. Stateam asa, singur, in mijloc de noapte, in fata calculatorului si ma gindeam: „Oare mai are rost sa scriu? Cine are nevoie de aceste informatii? La ce pot fi folosite ele? Nu stiam sa raspund la niciuna din intrebari. Eram nelamurit. Si nehotarit. Nu stiam ce sa fac. Simteam amaraciunea alergatorului de cursa lunga. Simteam ca sunt singur si inutil in lumea aceasta imensa plina de probleme. “Dar, totusi, am avut 32 de cititori pe luna. Asta inseamna cam 1 pe zi.” ma imbarbatam singur. Si atunci, dintr-o data, venit direct din neant, a aparut primul mesaj. Cineva, o femeie, m-a intrebat cum se apostileaza un certificat de casatorie. Eu i-am raspuns in minutul urmator, fiindca cunosteam bine subiectul, ea mi-a multumit si legatura s-a inchis. Facusem ceva util. Informatia pe care o aveam fusese folositoare cuiva, unei femei aflate la 1500 de kilometri departare…Am fugit repede la Google si l-am rugat sa-mi spuna cum ma gasise doamna pe internet, tocmai pe mine cel care detinusem acea informatie. Si maestrul Google mi-a raspuns operativ, in 0,1 secunde, ca figurez si eu printre cele 33.000 de rezultate care apar pentru sintagma ” supralegalizarea documentelor romanesti”. Da, figuram. Dar unde? Am avut rabdarea sa ma caut, pagina cu pagina si dupa jumatate de ora de cercetare, m-am gasit pe pagina 43. Aveam locul 429 in clasament dupa indexarea lui Google… Continue reading Visul alergatorului de cursa lunga→
Astazi, cu doua luni inainte de termenul final al subscriptiei pentru persoane fizice, am constatat ca la S.C.E. Consgero mbH au subscris deja 16 membri. In concluzie, am convingerea ca aceasta firma, in aceasta forma de organizare, se va infiinta.
1.Oportunitatea afacerii
Asadar, dupa ce doi ani, am analizat impreuna pe blog, necesitatea aparitiei acestei firme, am ajuns la concluzia ca pentru a avea succesul scontat trebuie ca societatea sa functioneze din plinla data de 31.decembrie 2013, data la care se vor ridica total restrictiile impuse de anumite guverne, (intre care si guvernul german) pentru intrarea cetatenilor romani pe piata europeana a muncii. Asadar, incepind din 2014, Z.A.V.-urile germane care aproba astazi permisele de lucru pentru cetatenii romani si bulgari, s-ar putea sa se desfiinteze fiindca nu vor mai avea obiectul muncii, exact asa cum s-au desfiintat Arbeitsamt-urile locale atunci cind s-a permis accesul neingradit pe piata muncii a cetatenilor unguri, cehi, slovaci, polonezi.etc. La 31 decembrie 2013, va fi momentul in care relatia dintre angajatorul german si angajatul roman nu va mai fi conditionata de o aprobare din partea statului. Abia atunci un roman se va putea angaja in Germania numai pe baza calitatilor sale individuale, si angajatorii germani isi vor putea da verdictul fara sa fie nevoiti sa ofere locul de munca disponibil conationalilor sai sau celorlalti cetateni europeni. Numai in acel moment, cetateanul roman va fi cu adevarat cetatean european.
In Germania insa este greu sa te angajezi chiar si fara restrictii. Toti cunoastem lucrul acesta. Si atunci ne-am gindit ca oportun ar fi sa creem o societate care sa faciliteze gasirea locurilor de munca disponibile, medierea relatiilor dintre angajat si angajator ( traducerea si semnarea contractului de munca), asigurarea ( inchirierea) unei locuinte in Germania, integrarea in colectivitatea germana si tot asa mai departe pina la recuperarea unor impozite pentru angajatii temporari. Nu trebuie sa va explic prea multe, toti cei care citesc acest site, intuiesc care ar fi obiectul de activitate al unei astfel de societati. Continue reading Portofoliu de idei de afaceri→
In ultimele zile, am avut diferite discutii in lumea virtuala si in cea reala cu persoane care ma intrebau ce m-a determinat sa optez pentru o forma de organizare atit de ciudata cum este societatea cooperativa europeana. Parerea tuturor patronilor, oamenilor simpli, a rudelor care stiau cite ceva despre economie era ca aceasta forma de organizare a unei societatii cu membrii multi si aporturi mici de capital este mai dificil de infiintat si de administrat. Chiar si capitalul social necesar infiintarii se aduna mai greu. Raspunsul meu insa i-a cam uimit pe interlocutori. Le-am spus clar ca pe mine nu ma prea ingrijoreaza stringerea capitalului necesar infiintarii, fiindca colectivitatea din care fac parte este foarte bogata. “Cum asa?” au intrebat mirati. ”Da, le-am raspuns eu. Noi detinem un capital umanmai mare decit aveti voi cu toate S.R.L si S.A. dumneavoastra. Noi avem o echipa de oameni pregatiti in toate domeniile economiei de piata!” Continue reading Capitalul firmei noastre→
A venit vremea faptelor. A venit vremea sa iesim din lumea virtuala si sa pasim in lumea reala. In saptaminile si lunile urmatoare, noi toti, cei care scriem,comentam sau citim acest site, vom incerca sa constituim o societate comerciala pe actiuni. In ultimii doi ani, am scris de citeva ori despre aceasta intentie si acum incerc sa mat tin de promisiune. In continuare, va voi dezvalui o parte din gindurile mele de perspectiva si voi astepta de la dumneavoastra sugestii concrete, critici constructive si propuneri viabile. Nu va feriti sa ma criticati, am acceptat intotdeauna critica daca este constructiva. Nu va feriti sa polemizati cu mine (sau intre dumneavoastra), fiindca din polemica se naste progresul. Nu va feriti sa faceti propuneri, va garantez eu ca fiecare propunere va fi analizata, mai intii de catre dumneavoastra, apoi de catre un comitet de initiativa si,la urma, dupa alegerea conducerii societatii, de catre consiliul de administratie. Nimeni nu este detinatorul adevarului absolut, dar noi, toti impreuna, avem mai multi neuroni, decit cel mai bun manager din lume. Acestea fiind zise, sa trecem la actiune.
1. Alegerea formei de organizare a societatii:
Dupa opinia mea, cea mai potrivita forma de organizare a unei societati care isi propune sa rezolve o parte din problemele romanilor din Germania este o societate pe actiuni. Exista si varianta S.R.L., dar nu cred ca un GmbH de 25.000 de euro are posibilitatile financiare si umane sa acopere toata gama de activitati pe care ni le propunem. In consecinta,am ales varianta societatii pe actiuni. Societatea pe acțiuni (S.A.) este o societate de capitaluri, asociații răspund pentru pierderile societății doar în limita acțiunilor deținute ( asociații nu pot pierde mai mult decât au investit). Potrivit reglementarilor germane, capitalul minim al unei S.A. este de 50.000 de euro. Potrivit reglementarilor romane,acest capital este de 100.000 de lei, adica vreo 22.000 de euro la cursul de astazi.
Pentru a reusi in demersurile legate de inscriere trebuie luate in calcul mai intai urmatoarele aspecte:
– Ce tip de gradinita se doreste pentru cel mic: cu program redus, cu program prelungit;
– Ce gen de munca presteaza parintii (respectiv cu program redus sau prelungit);
– Actele care trebuie depuse;
In primul rand trebuie sa stiti ca in Germania exista in principiu doua tipuri de gradinite de stat: cele cu program redus (intre orele 07:00 si 13:00 sau cu program intre 08:00 si 12:00 sau 14:00 si 16:00) si cu program prelungit (intre orele 07:00 si 17:00) si gradinitele particulare (una dintre cele mai cunoscute este Waldorf Kindergarten), destul de greu de gasit pentru ca sunt rare (cel putin in regiunea Baden Wurtemberg).
Copilul trebuie anmelduit (inregistrat) la primaria orasului in care locuiti, la departamentul care se ocupa de ingrijirea copiilor (Kindertagesbetreung), in principiu cam cu un an inainte de a merge efectiv la gradinita. Exista si exceptii insa, in orasele mai mici, unde este relativ usor sa gasesti un loc in gradinita daca inregistrezi copilul pe lista de asteptare cu cateva luni inainte ca acesta sa implineasca 3 ani. In acest caz,un copil inscris la gardinita in iulie poate sa mearga efectiv la gradinita in septembrie. Continue reading Inscrierea copilului la gradinita→
Am facut recent o analiza a datelor informative care s-au strins pe acest site. Si fiindca doresc sa fiu cit mai transparent, ma grabesc sa vi le comunic si Dvs. Iata-le, in continuare, intr-o prezentare sintetica:
Paginile acestui blog sunt accesate in prezent de aproape 3000 de ori pe zi, probabil de citeva sute de cititori unici. In toata istoria acestui site, s-au adunat aproape 900.000 de accesari si probabil citeva zeci de mii de cititori. Ce este mai important este faptul ca s-au pus peste 13.000 de intrebari la care s-a raspuns in proportie de 60-70 la suta. Important este si faptul ca pe linga cei 4000-5000 de oameni care au fost multumiti de consultatiile online pe diverse probleme, au beneficiat si multi altii care erau in situatii similare care nu au mai scris, nu au mai intrebat, dar au aplicat concret si direct procedurile pe care le-au gasit aici. Cert este faptul ca la aceasta ora, in patrimoniul site-ului se gasesc peste 8000 de adrese de mail din care 44,5 % au IP-uri din Romania, 40,2 % din Germania, 2,9 % din Italia, 2,5% din SUA, 2,1 % din Spania si multe alte tari ca Olanda, Belgia, Marea Britanie, Israel, Grecia, Moldova, Elvetia, Australia cu procente cuprinse intre 1,9 si 1,1 %. Interesant este ca am fost accesati si din Brazilia, Chile, Arabia Saudita sau Benin. Unde o fi Beninul acesta ca nici nu stiu? Asadar suntem vazuti de pe intreg mapamondul si lucrul acesta a fost posibil datorita indexarilor facute de Google, dar mai ales, datorita continutului tematic superior fata de celelalte site-uri din aceasta nisa. Continue reading Spiritul acestui site→
La referendumul din 29 iulie 2012, desfasurat in strainatate, s-au prezentat 73.016 cetateni romani. Din acestia 57.297 (78,47%) au votat pentru demiterea lui Basescu si 15.066 (20,63%) impotriva demiterii, 653 de voturi fiind considerate nule.
Comunitatile romane cele mai votante au fost: Italia 17.713 de persoane, Spania 14.540, Franta 4.485, Marea Britanie 4.359, Germania 4.142, SUA 3.144, Belgia 2.684, Austria 2.38, Republica Moldova 2.361, Canada 1.928, in timp ce comunitatile romane cu prezente mult sub asteptari au fost Portugalia 686, Olanda 636, Australia 179 de persoane, Noua Zeelanda 78. Desigur ca exista si tari in care au votat sapte cetateni, dar acolo nu exista comunitati romanesti, cei 7 votanti facind parte din personalul ambasadei sau consulatului. Continue reading Cum au votat romanii din strainatate ?→
Rate this:
un site care trebuie citit obligatoriu de toti romanii care doresc sa munceasca sau sa se stabileasca in Germania