Category Archives: strategia de integrare in germania

Raspunsuri la cele mai frecvente intrebari

.

1. IMPOZITUL PE SALAR SI CLASELE DE IMPOZITARE in GERMANIA

Gheorghe Popescu, Dragasani: Am fost angajat de curind in Germania cu forme legale. As dori sa stiu ce impozit pe salar voi plati…
Raspuns: In Germania, impozitul pe salar (Lohnsteuer) se calculeaza in functie de 2 criterii.

  1. importanta si responsabilitatea postului ocupat;
  2. situatia familiala a angajatului

1.Importanta si responsabilitatea postului ocupat Spre deosebire de Romania, unde impozitul pe salar este unic (16%) pentru toate categoriile de venit, in Germania impozitul pe salar este progresiv, în funcţie de venit şi este cuprins intre 15% pentru veniturile mici şi 42 % pentru veniturile mari. Astfel, prima transa de impozitare este de 15 la suta… citeste mai departe…

Medici romani sau vorbitori de limba romana in BAYERN, GERMANIA

socinro foarte mic

SOCINRO VA INFORMEAZA: 

Cind te duci la un medic trebuie sa-i spui ce te doare in limba ta materna. Numai asa medicul va intelege adevarata dimensiune a durerii tale. Mai exista insa o problema de comunicare: si medicul la care te-ai dus trebuie sa-ti inteleaga limba.

Una din cele mai mari probleme ale cetatenilor romani din Germnia este aceea medici_218915ca nu pot gasi medici romani sau vorbitori de limba romana pe teritoriul allemand atunci cind ii doare.

Paradoxal, desi in Germania exista multi medici romani cei mai multi lucreaza in spitale si clinici de stat sau private unde pot fi descoperiti mai greu din punct de vedere al originii, identitatii sau limbii vorbite. In consecinta, pentru romanii din Germania este destul de greu sa gaseasca cabine medicale individuale cu medici romani (sau vorbitori de limba romana), in imediata lor apropiere, in specialitatea in care ii intereseaza. In urma unor eforturi deosebite, noi am reusit sa facem rost de adresele si numerele de telefon ale medicilor romani care profeseaza in Munchen si/sau Bayern. Deocamdata este o lista scurta, dar vom continua sa facem sapaturi si o vom imbogati pe parcurs. Gasiti tabelul actual  Aici 

Servicii in Romania pentru cetatenii romani plecati in strainatate

socinro foarte mic De multe ori, cind un cetatean roman pleaca in strainatate, isi lasa acasa tot felul de probleme nerezolvate (plati restante la banci, contracte cu furnizori de utilitati nereziliate, impozite neplatite, divorturi in curs, etc.) De cele mai multe ori, problemele acestea nerezolvate il ajung din urma pe cetateanul roman oriunde ar fi el. Si atunci incep necazurile… Problemele nerezolvate incep sa evolueze si se agraveaza  treptat ajungind in final la executari silite, somatii de plata ultimative, penalitati suplimentare, dobinzi ridicate, pierderea custodiei copiilor, etc.

In ultimii ani gestionind acest site, am constatat ca o problema deosebita de frecventa pentru cititorii nostri este problema  casatoriei sau divortului international dintre doi soti cu cetatenii diferite sau doi romani cu rezidente diferite. Pentru cuplurile romanesti fara copii minori este ideal divortul  in Romania prin acordul partilor, dar aceasta este cea mai simpla varianta. Toate celelalte cazuri sunt mult mai complicate si solutiile posibile sunt diferite de la instanta la instanta si chiar de la tara la tara.

O alta mare problema pentru familia de romani relocata in strainatate este gestionarea patrimoniului ramas in Romania. Exista cetateni romani in strainatate care au mostenit proprietati in Romania si nu au nicio persoana capabila sa le administreze pe perioada cit lipsesc din tara.  Exista proprietari romani in strainatate care ar dori sa ofere spre inchiriere proprietatile lor, dar nu o fac din lipsa de timp, de teama obligatiilor care le-ar reveni sau din alte motive (distanta, varsta inaintata, necunoastere). Exista locuri de veci concesionate in marile orase din Romania care se pierd fiindca nu se plateste o banala suma de 12 lei pe an. Si cite si mai cite…

Cert este faptul ca orice familie plecata in strainatate trebuie sa numeasca un imputernicit competent in tara care sa se ocupe de toate problemele in curs de rezolvare. Atunci cind familia nu gaseste un imputernicit competent in familie este nevoita sa-si aleaga un avocat, un consilier juridic, o societate de administrare a bunurilor. Tocmai de aceea, noi ne-am gindit sa adunam in cadrul proiectului nostru ( Harta europeana a produselor si serviciilor romanesti) cabinete de avocati si societati de administrare capabile sa ofere cele mai bune si mai ieftine solutii pentru rezolvarea problemelor urgente. Fiindca suntem la inceput de drum, in prezent va oferim numai citeva pozitii din care sa puteti alege, dar suntem convinsi ca in urmatorul an, lista lor va fi mult mai lunga. Sfatul nostru final este sa va alegeti avocatul, societatea de administrare sau persoana imputernicita cu multa grija, asa cum va alegeti doctorul,  nasul de casatorie sau duhovnicul. Nu uitati insa ca toate aceste persoane  trebuie platite pentru activitatea lor, fie ca este vorba de o simpla consultanta juridica, fie o activitate judiciara sau extrajudiciara, executiva sau nu.

Aveti aici un cabinet de avocatura din Bucuresti capabil sa va rezolve problemele dvs. din Romania.

Aveti aici un cabinet de avocatura din Timisoara capabil sa va rezolve problemele dvs din Romania.

Contabilitate pentru cetatenii romani din Germania

socinro foarte micva recomanda:

.  

  

Biroul de contabilitate 

Paul Gaza & Cristina Dinu

in cooperare cu

contabil

asigura  pentru cetatenii romani din Germania urmatoarele servicii :

  • Contabilitate: înregistrarea documentelor in contabilitate conform GoB (norme obligatorii de inregistrare si evaluare al cadrului economic), întocmirea balanțelor de verificare lunare, trimestriale si anuale, raporturi cu Institutiile fiscale, publicarea bilanturilor pe platformele prevazute de lege ;

  • Calculul salariilor: state de plată, calculul şi transmiterea impozitului pe salarii şi a asigurărilor sociale, emiterea diverselor dovezi si a documentelor cumulative pentru asigurari sociale si de pensii, etc.;

  • Fiscalitate: intocmirea si comunicarea la finante a declaratiilor anuale pentru angajati si/sau societati de toate tipurile;

  • Îndrumări în domeniul economic, administrativ, comercial, al raporturilor de muncă, etc..

 Contact:

CONTABILIS.de, Nordendstr. 58, 80801,  München,  Telefon/fax:   +49 (0)89 200 31654, Mobil: +49 (0)151 569 23807 Mobil: +49 (0)176 819 08375  E-mail:   gaza-dinu-contabil@gmx.de

Mai multe informatii despre ceea ce pot face pentru Dvs. cele doua birouri de contabilitate din Munchen gasiti  AICI.

Avocati romani in Germania, Austria, Franta, Elvetia si Luxemburg

fluture   SOCINRO va prezinta:

De nenumarate ori, in decursul celor 6  ani de cind lucrez la acest site, cetatenii romani din diferite landuri ale Germaniei mi-au cerut sa le recomand un avocat roman din zona lor de resedinta. Eu, personal, Dan Constantin Goldis,  m-am ferit sa fac astfel de recomandari, fiindca stiu ca, uneori, o “recomandare” poate aduce reprosuri,  de multe ori gratuite, indeosebi atunci cind solicitantii  sunt nemultumiti de serviciile prestate sau preturile practicate de catre cabinetele de avocatura.

Astazi, insa, schimbam acesta regula si va prezentam mai multe adrese de avocati romani pe care i-am asezat pe o harta Google astfel incit sa va fie mai usor sa ii contactati in caz de nevoie.  Noi ne marginim sa ne bucuram ca Harta ” Servicii romanesti in U.E.” incepe sa prinda contur si tot mai multe pete albe din informarea generala a cetatenilor romani din Uniunea Europeana sunt inlocuite cu cabinete, institutii, firme sau organizatii in care se presteaza servicii in… limba romana. Iata in consecinta,

 Lista cu avocatii romani sau vorbitori de limba romana din Germania- Austria-Franta-Elvetia si Benelux 

AUSTRIA 

Mag. Andreas Strobel, specializat in drept penal, societar si familiar, dreptul strainilor, Hütteldorfer Straße 81b/1/DG/12, 1150 Wien, Telefon:  01 907 69 93 210, Mobil:  0699 12 40 44 00, Email:  office@rechtsanwalt-strobl.at http://www.rechtsanwalt-strobl.at/

 Mag. Norbert Haslhofer, specializat in drept penal, civil, societar si familiar, 1000 Wien,tel. 0664 889 28 480, +43 664 889 28 480 (aus dem Ausland) office@strafrecht-wien.at  http://www.strafrecht-wien.at

Av. Dan Badea, Mobil: +43.676.430.53.40,Tel.: +43 (0)1 40 24 531, Fax: +43 (0)1 40 24 531 33, eMail: office@buder-herberstein.at http://www.buder-herberstein.at/.Lerchenfelder Straße 94, 1080 Wien

                                                            Citeste mai departe 

SERVICII DE CONTABILITATE pentru romani in UNIUNEA EUROPEANA

socinro foarte mic

  HARTA EUROPEANA A SERVICIILOR ROMANESTI   isi propune sa promoveze interesele  firmelor romanesti din Germania,  Italia, Anglia, Franta, Belgia, Olanda, Spania, Romania si de fapt, din toate tarile Uniunii Europene.  Proiectul nostru se adreseaza tuturor persoanelor care vorbesc limba romana si pot oferi servicii diverse atit in comunitatile in care traiesc, cit si in intreaga comunitate romanesca din Uniunea Europeana.  Astfel, firmele romanesti din tara si strainatate, asociatiile si fundatiile cetatenesti, mijloacele mass-media din diaspora, intreprinderile individuale si free-lancer-ii de oriunde ar fi ei au posibilitatea sa isi prezinte oferta de  servicii pe un site cu mare trafic citit atit de romani, cit si de germani, italieni, englezi, belgieni…  In esenta, prin acest proiect, dorim sa construim o retea activa compusa din cit mai multi oameni specializati si firme profesioniste intr-unul sau mai multe domenii, o retea profesionala  de care sa beneficieze cit mai multi potentiali clienti  europeni.

Va prezentam  in continuare birourile de contabilitate romanesti  active in tarile Uniunii  Europene:

1.GERMANIA

Biroul de contabilitate PAUL GAZA si CRISTINA DINU va ofera servicii de contabilitate atit pentru persoane fizice cit si pentru persoane juridice. Mai multe informatii despre   SERVICIILE DE CONTABILITATE PENTRU CETATENII ROMANI DIN GERMANIA,  precum si raspunsuri la cele mai frecvente intrebari din domeniul fiscalitatii germane gasiti AICI

2. AUSTRIA 

Biroul de contabilitate  MC-Buchhaltung e.U., membru al Corpului Expertilor Contabili si a Contabililor Autorizati din Austria (BiBuG), este  format dintr-o echipa tanara, dinamica, specializata in expertiza financiar-contabila pentru toate tipurile de societati comerciale din Austria.   Astfel, biroul condus de domnul Mitica Ciocan, contabil si consultant financiar de origine romana,  ofera in prezent consultanta contabilo-financiara si servicii de contabilitate completa  atit pentru persoanele juridice din Romania,  cit si pentru cele fizice. Mai multe informatii despre   SERVICIILE DE CONTABILITATE PENTRU CETATENII ROMANI DIN AUSTRIA  precum si raspunsuri la cele mai frecvente intrebari din domeniul fiscalitatii austriece gasiti AICI

 3. MAREA BRITANIE 

 BM Accountants are o echipă   dedicată  care vă poate asista cu    privire la toate nevoile pe care le  aveți în materie de contabilitate. Mai multe informatii intr-o versiune bilincva gasiti  aici.

Legenda:

Pe „Harta europeana a serviciilor romanesti” simbolul folosit pentru categoria de interes contabili si firmele de contabilitate este simbolul euro pe fond albastru.     simbol contabil

SFAT:

Pentru a localiza mai bine adresele pentru Romanian points of interests ( in cazul de fata contabili), EXTINDETI  Harta pe tot ecranul cu semnul [ ] din dreapta sus si apoi  mariti-o cu semnul + (plus) pe care il gasiti in stinga jos a ecranului.  Daca apasati cu mouse-ul pe o poza  din Harta, vi se va deschide un link pe care va sfatuim sa il urmati fiindca veti gasi pe pagina pe care ati fost directionat informatii utile despre serviciile oferite de birourile de contabilitate respective.

 

Unde apelam cind avem o problema in Germania ?

socinro foarte mic

SOCINRO va informeaza: 

Un cetatean roman ar trebui sa cunoasca toate masurile elementare pentru prevenirea unor  situaţii neplăcute care pot apărea pe timpul şederii  lui în Germania. Cea mai importanta dintre masuri este cunoasterea institutiei, organizatiei sau organului  care are competenta concreta a rezolvarii cazului sau.  Cu alte cuvinte, nu are rost sa dati telefon Ambasadei Romane din Germania daca aveti un litigiu cu proprietarul apartamentului in care stati si nu are rost sa informati  Comisia Europeana daca vi s-a furat… masina. Fiecare  organizatie sau institutie are competenta sa si ,in rindurile urmatoare, va vom furniza adresele concrete la care puteti apela in fiecare  situatie specifica.

Acest material a fost completat cu noi informatii. Il gasiti in varianta actualizata aici. 

Asigurarea auto germană: Kfz-Versicherung

Dragi cititori,

O privire atenta in calendar vă va aminti faptul ca este momentul pentru o eventuala modificare a asigurării dumneavoastră auto.

Data de 30 noiembrie este data limita până la care se poate modifica asiguratorul mașinii dumneavoastră. Această dată rezultă din termenul de preaviz minim necesar în cazul rezilierii contractului de asigurare existent, minim o lună de zile înaintea expirării, asigurările auto fiind încheiate până la sfârșitul anului curent.

În cazul în care nu reziliați asigurarea existentă până la acest termen, contractul de asigurare va fi prelungit automat cu încă un an, până la finele anului următor.
Acum este momentul sa verificați ofertele existente pe piață, să prospectați piața în căutarea celei mai bune oferte, luând în considerare punctele importante ce au un impact direct asupra nivelului primei de plata (de exemplu, doriți ca din anul următor să asigurați o persoană suplimentară pe asigurarea auto sau doriți să includeți opțiunea de impact cu animalele – o prospectare a ofertelor curente va poate ajuta sa reduceți din costurile asigurării).

Un utilitar de comparare a ofertelor puteți găsi Aici! – selectați criteriile dumneavoastră iar acest mic utilitar va găsi pentru dumneavoastră cele mai bune oferte de pe piață.

Atenționare:
După anularea contractului de asigurare curent, asigurați-vă că încheiați o poliță nouă de asigurare, deoarece conducere unui autoturism pe drumurile publice fără asigurare valabilă este interzisă.

Rezilierea contractului existent – Kündigung

Rezilierea la expirarea contractului – Ordentliche Kündigung
Această reziliere se poate face cu o lună înainte de expirarea contractului existent, de regulă până la 30.11 a anului curent.

Rezilierea din motive speciale – Außerordentliche Kündigung

La rezilierea extraordinară de asigurare a mașinii, în general, trebuie să existe o motivație a rezilierii.
Un motiv comun aici este creșterea contribuțiilor de către asigurător. Aici rămâne valabilă perioada de 1 lună de la primirea notificării măriri primei de plată.
Alt motiv special este considerat radierea autoturismului, eveniment apărut în urma casării sau înstrăinării acestui autoturism. În aceasta situație nu mai există o perioadă minimă de preaviz, contractul de asigurare fiind încheiat automat.

Kündigung im Schadensfal
O a treia posibilitate de reziliere a asigurării este dată de performanța asiguratorului: refuzul de plată total sau parțial al unui eveniment asigurat, în această situație fiind posibilă rezilierea.

 

Rezilierea contractului trebuie obligatoriu trimisă în formă scrisă.
O scrisoare de reziliere – Kfz-Versicherung kündigen – trebuie să cuprindă minim următoarele informații:

  • Numele și adresa ambelor părți
  • Numărul de asigurare
  • Numărul de înmatriculare al autoturismului
  • Motivul rezilierii
  • Data de reziliere a contractului
  • Semnătura personală a clientului

Un model de reziliere poate fi găsit Aici!.

Cu stimă,
Iulian Sacară
Consgero Integrationsfirma
office@consgero.com

Cetatean roman cu domiciliul in strainatate

SOCINRO va informeaza:

Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 248/ 2005 si a Normelor Metodologice de aplicare a  legii (liberei circulatie a cetatenilor romani in strainatate), prin cetăţeni români cu domiciliul în străinătate (CRDS) se intelege:

1.persoanele care poseda pasapoarte simple in care s-a efectuat mentiunea privind domiciliul in strainatate,

2.fostii cetateni romani care au redobindit cetatenia romana cu mentiunea domiciliului in strainatate,

3 persoanele care au plecat legal sau ilegal din Romania inainte de 1989 si au refuzat inapoierea in tara. Continue reading Cetatean roman cu domiciliul in strainatate

Solutii romanesti la probleme germane

socinro foarte mic Asa cum am facut un post cu “Naivitatile romanesti…”,  voi face acum  altul cu titlul de mai sus, fiindca abordarile sunt total diferite. In acest post voi insera cele mai frecvente probleme individuale  ale romanilor in Germania . Nu mai raspund la ele, fiindca iar ma criticati ca sunt dur si ca nu-mi respect statutul de ” Maica Tereza”. Va ofer  in schimb prilejul sa raspundeti Dvs. si sa obtineti toate laudele si multumirile celor mai putin informati.  Uneori am impresia ca oamenii care intreaba nici macar nu citesc ce s-a scris pe paginile acestui site  de 4 ani incoace. Veti vedea ca raspunsurile la intrebarile de mai jos se gasesc pe acest site, dar se pare ca pentru unii cititul este o operatiune foarte dificila. Asadar, cine are chef sa  raspunda, il rugam sa o faca. Speram  ca intr-un tirziu vor citi si cei care solicita aceasta consultatie colectiva a comunitatii romanesti din Germania. Asadar, pe adresa de mail a societatii a venit urmatoarea scrisoare:

Numele meu este Mirela .Am vazut ca dv ma puteti ajuta cu anumite informatii , asadar sotul meu incearca de 3 luni sa deschida un Gewerbe in Germania, dar vesnic este trimit inapoi cu actele  deoarece I se spune ca este lipsa ceva. Ultima data I-au cerut contractul de inchiriere unde isi desfasoara activitatea. Dar ce activitate daca el nu reuseste sa dea drumul la Gewerbe? I se cere sa lucreze cu masina inscrisa in Germania plus ca ultima data I s-a vb foarte urat……avem masina cu nr. de Romania, de ce nu poate munci cu ea?

Material in redactare continua

 

Ati avut de gind sa va intoarceti? Acum o puteti face, fiindca exista o oportunitate!

        In paginile acestui site, am gasit de multe ori personae care isi doreau sa inceapa o mica afacere in Germania.  Am scris in citeva rinduri, texte despre persoane care doreau sa vinda in Germania covrigi brasoveni, cozonaci secuiesti, langosi unguresti , sau sa deschida magazine online cu brinza de burduf, palinca din Ardeal si cirnati de Plescoi…  Au scris si altii  despre experienta lor dobindita pe teritoriul Spaniei, Germaniei,  Italiei la cules de sparanghel, capsuni, mere  ori  la crescut de capre sau de cai.

Mai exista si multi oameni care s-au saturat sa traiasca printre  straini, nu au obtinut tocmai ce au vrut si acum se gindesc sa se intoarca in tara.  La urma urmei, migratia fortei de munca se poate face nu numai din est catre vest , ci si invers, din vest catre est….

socinro foarte micAstazi, SOCINRO va prezinta o facilitate care trebuie luata in considerare de toti cetatenii romani care doresc sa se intoarca in tara.  Guvernul Romaniei a creat un cadru legal prin care  experienta  europeana a milioanelor de cetateni romani risipiti prin U.E. poate fi folosita in Romania. Concret,  va poate acorda un credit nerambursabil de pana la 10.000 de euro daca va infiintati o societate comerciala functionala.

Acest program exista de vreo 3 ani (OUG nr. 6/2011 ) , dar pina acum nu a putut fi accesat decit de tinerii sub 35 de ani. Acum insa a fost scoasa conditia de virsta.  Asadar, chiar daca aveti 40, 50 sau chiar 60 de ani  puteti obtine un credit nerambursabil  de pina la 10.000 de euro daca:

–         infiintati pentru prima oara  o societate comerciala cu raspundere limitata in Romania; ( sintagma “intreprinzator tanar”,  a devenit  “intreprinzator debutant in afaceri”, iar programul se numeste S.R.L.- D, unde D vine de la “Debut” );

–         aveti capacitate juridica deplina de exercitiu ( cazier juridic si fiscal curat);

–         va veti intocmi un plan de afaceri prin care demonstrati viabilitatea afacerii Dvs;

–         OUG nr. 6/2011; cu alte cuvinte valoarea creditului nerambursabil este egala cu valoarea banilor investiti de dvs primiti credit 2000 de euro daca investiti personal 2000, 4000 daca aveti 4000 la dispozitie si tot asa mai departe pinal a 10.000 de euro;

Exista si alte facilitati de care puteti beneficia intrind in acest program.

Astfel,

-pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comertului, pentru inregistrarea societatii nu sunt datorate taxe,

– se acorda consiliere si instruire gratuita de catre  Oficiile teritoriale ale Ministerul Economiei pe durata derularii programului;

– S.R.L.-D este  scutit  de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariati, angajati pe perioada nedeterminata.

In 2013, 550 de tineri au intrat in acest program. Acum pot intra si cei mai putini tineri, adica cei peste 35 de ani. Citi dintre noi au puterea sa se inhame la aceasta provocare?

 DSC_2371  Cu respect, Dan Constantin Goldis, presedinte Socinro 

P.S. Mai multe detalii concrete obtineti daca lecturati “Legea nr. 97/2014 privind modificarea si completarea OUG nr. 6/2011”, publicata in Monitorul Oficial nr. 506 din 8 iulie.2014.

Asigurarea de pensie pentru creşterea copiilor

socinro foarte mic

SOCINRO va informeaza :

 

 Rentenversicherungspflicht wegen Kindererziehung

Una din facilităţile importante oferită de guvernul German ca şi sprijin pentru creşterea şi educaţia copiilor o reprezintă drepturile de asigurare de pensie. Această facilitate se acordă chiar daca persoana în cauză nu a fost asigurată anterior în sistemul public de pensii.

Pentru educaţia şi creşterea copilului, pentru o perioadă de 36 de luni de la naşterea acestuia, se oferă asigurarea în sistemul public de pensii german pentru aceasta perioadă. Contribuţiile la fondul de pensii sunt plătite de către guvernul federal.  Contribuţiile la sistemul de pensii sunt asimilate ca şi cum persoana in cauză ar fi lucrat în această perioadă de 3 ani, având un venit lunar brut egal cu media veniturilor brute a tuturor persoanelor asigurate în sistemul public de pensii. Pentru anul 2012 contribuţiile pentru această facilitate se plătesc raportat la un venit brut lunar de 2700 de Euro (aceasta sumă se actualizează anual).

De această facilitate poate beneficia fie mama copilului fie tatăl acestuia, condiţia principală fiind ca beneficiarul să fie persoana ce se ocupă de creşterea copilului.

Atenţie: Contribuţiile se pot plătesc retroactiv pe o perioadă de maxim 2 luni anterior depunerii cererii!

Deoarece site-ul casei de pensii www.deutsche-rentenversicherung-bund.de este sărac în informaţii cu privire la această facilitate, în continuare puteţi găsi câteva informaţii suplimentare:

Facilitatea de asigurare în sistemul public de pensii se aplică pentru o perioadă de 3 ani.

Persoane asigurate. Beneficiarii sunt fie mamele fie taţii copiilor, atât timp cât acesta este persoana ce se ocupă de creşterea copilului, de obicei în interiorul Republicii Federale Germane.

Persoanele fără rezidenţă permanentă (ex. persoanele aflate în timpul derulării procedurilor de obţinere a azilului politic) nu pot beneficia de această facilitate.

Pot beneficia de această facilitate inclusiv părinţii adoptivi ai copilului, inclusiv partenerul înregistrat al unui părinte.

De asemenea, nu există restricţii privind naţionalitatea persoanei în cauză iar copilul şi părintele în cauză trebuie să locuiască în Germania (se acceptă, în anumite condiţii, ca aceştia să locuiască în altă ţară UE). Se acceptă creşterea copilului în străinătate dacă persoana beneficiară locuieşte împreună cu copilul iar celalalt părinte se angajează în acel stat în timpul perioadei de 3 ani de creştere a copilului sau în perioada imediat anterioară naşterii copilului.

Creşterea copilului. Plata contribuţiilor la sistemul de pensii este condiţionată de faptul ca părintele beneficiar să fie cel ce se ocupă de creşterea copilului, implicit aceştia trebuie să locuiască împreună. În cazul în care copilul nu locuieşte împreună cu părintele beneficiar (ex. copilul locuieşte cu bunicii) atunci părintele beneficiar trebuie să demonstreze implicarea reală a acestuia în creşterea şi educarea copilului (transferul de bani şi concediu petrecut împreună nu sunt considerate a fi necesare în acest caz).

Stabilirea beneficiarului. Beneficiar al acestei facilităţi este părintele ce se ocupă de creşterea copilului. În cazul în care ambii părinţi se ocupă de creşterea copilului, celalalt părinte trebuie să îşi dea acordul pentru ca celalalt să beneficiete de această facilitate, în caz contrar mama este considerată beneficiar implicit

Scopul şi durata asigurării. Durata asigurării este de 36 de luni din momentul naşterii copilului. În cazul în care în această perioadă persoana beneficiară are în grijă mai mulţi copii, perioada de asigurare se extinde cu numărul de luni în care au fost în îngrijire mai mulţi copii (de ex. în cazul naşterilor gemelare, perioada de asigurare este de 72 de luni).

Pentru această perioadă, părintele asigurat este asimilat în sistemul public de pensii ca şi cu ar lucra, având un venit egal cu media veniturilor brute a tuturor persoanelor asigurate în sistem. Veniturile suplimentare ale persoanei asigurate (asigurări de pensii private, muncă, etc) se cumulează la calculul contribuţiilor la sistemul de pensii.

Persoanele detaşate în Germania precum şi persoanele ce fac subiectul Convenţiei de la Viena nu fac obiectul acestei asigurări.

 Cu stima, Iulian Sacara

Daca va intereseaza cu adevarat viitorul copilului Dvs. in Germania  va sfatuim sa achizitionati brosura “Ghid practic pentru cetatenii romani care doresc sa munceasca si sa traiasca in Germania” si veti afla tot ce trebuie sa stiti despre viitorul copilului tau. Iata care sunt capitolele de interes pentru Dumneavoastra prezentate detaliat in brosura:   

 COPILUL TĂU ÎN GERMANIA

Operaţiunea 49. Asigurarea medicală pentru viitoarea mamă

Operaţiunea 50. Lucrătoare detaşată, viitoare mamă în Germania

Operaţiunea 51. Medicul ginecolog

Operaţiunea 52. Protecţia maternităţii la locul de muncă – Mutterschutz

GENERALITĂŢI 

PROTECŢIA ÎMPOTRIVA CONCEDIERII

PROTECŢIE LA LOCUL DE MUNCĂ

Operaţiunea 53. Alegerea clinicii pentru naştere

Operaţiunea 54. Contactarea moaşei

Operaţiunea 55. Indemnizaţia de maternitate – Mutterschaftsgeld

Operaţiunea 56. Înregistrarea naşterii

Operaţiunea 57. Medicul Pediatru

Operaţiunea 58. Asigurarea de pensie pentru creşterea copiilor – Rentenversicherungspflicht wegen Kindererziehung

Operaţiunea 59. Indemnizaţia de maternitate – Elterngeld

Operaţiunea 60. Alocaţia pentru copii – Kindergeld 

Părinţii locuiesc în Germania, copilul născut în Germania

Cel puţin unul dintre părinţi sau copilul locuiesc în România sau alt stat UE

Alocaţia în cazul muncitorilor detaşaţi

Operaţiunea 61. Supliment pentru îngrijirea copiilor – Betreeungsgeld

Operaţiunea 62. Supliment pentru îngrijirea copiilor – Landeserziehungsgeld

Operaţiunea 63. Kinderzuschlag

Operaţiunea 64. Înscrierea la creşă şi grădiniţă

Operaţiunea 65. Înscrierea la şcoala

Despre brosura:

Coperta Noua Brosura Germania-page-001 Brosura are 192 de pagini in format A5 si are numeroase informatii utile pentru mame cu copii care doresc sa se stabileasca impreuna in Germania. In prezent, brosura este disponibila atit in varianta electronica cit si in varianta tiparita.

Distributia in Romania 

Brosura costa 39,50 de lei si taxele postale sunt 10,50.  Asadar cei care o comanda prin posta vor trebui sa plateasca 50 de lei la primirea coletului. Comenzile din Romania se pot face latelefonul fix 0356.459.810 sau la celularul 0747.938.818.  Se poate comanda insa si prin SMS la telefonul 0747.938.818 sau prin mail la adresa socinro1@gmail.com.   Informatiile absolut necesare comenzii Dvs. sunt  nume, prenume, adresa completa cu cod postal, localitate, judet, numar de telefon personal.  Plata celor 50 de lei se va face ramburs la primirea coletului postal. 

 Distributia in Germania

Distributia ghidului in Germania este realizata de firma noastra  de consultanta  Consgero Integrationsfirma. Comenzile se pot face prin mail la adresa office@consgero.com sau telefonic, la numerele de telefon 0151 636-80601, 0151 636-80602.Preturile de distributie in Germania sunt de 11 Euro (TVA inclus) + cheltuieli de expeditie 3 Euro. Brosura poate fi expediata si in format electronic (pdf) prin email, costul in acest caz fiind de 10 euro.

 

 

 

Consultanta personalizata pentru cei care doresc sa munceasca si sa traiasca in Germania

DSC_2371Goldis Dan Constantin, 61 de ani, studii superioare, presedintele Asociatiei pentru integrarea cetatenilor romani in Uniunea Europeana,impreuna cu colaboratorii sai,

acordam consultanta  personalizata privind:

1.Activitatile pregatitoare in vederea relocarii:

-obtinerea formularelor europene potrivite fiecarei persoane sau intregii familii care doreste sa munceasca si sa traiasca in Germania;

-exportul drepturilor angajatilor sau somerilor din Romania in Germania;

-vizarea si apostilarea documentelor personale sau de studii in vederea recunoasterii lor in strainatate;

– operatiuni diverse necesare in vederea relocarii din Romania in Germania;

2.Activitatile obligatorii pentru cetatenii romani in primul an de sedere in Germania:

-inregistrari la autoritati;

– obtinerea unui loc de munca in Germania si angajarea in munca;

-traduceri si transcrieri de documente;

-problemele somerilor in Germania;

– problemele pensionarilor romani in Germania.

Din experientele noastre anterioare, am constatat ca procedura de relocare a familiilor de cetateni romani in Germania este un proces de lunga durata, cu foarte multe operatiuni pregatitoare, obligatorii sau facultative, necesare a se desfasura atit pe teritoriul Romaniei, cit si al Germaniei. Vremea emigrarii doar cu buletinul a trecut!  Tocmai de aceea, nu vom acorda consultanta, celor care doresc sa plece in Germania miine sau poimiine. Vom lucra numai cu oameni cu discernamint care doresc sa-si pregateasca temeinic  si din timp plecarea din Romania si integrarea lor in Germania. Continue reading Consultanta personalizata pentru cei care doresc sa munceasca si sa traiasca in Germania

Somer roman european

socinro foarte mic

 paginile 62-65 din

“Ghidul practic  pentru cetatenii romani care doresc sa munceasca si sa traiasca in Germania” 

Operatiunea nr 18.1. Exportati-va indemnizatia de somaj

  ( Aceasta operatiune este valabila numai pentru cetatenii romani aflati deja in somaj in Italia, Spania, Austria, Romania, etc.)  

  Transferul prestatiilor de somaj este o facilitate a Uniunii Europene prea putin cunoscuta de catre cetatenii romani. Pe parcursul activitatii noastre am avut contact cu multe persoane din Spania, Italia, Austria, Romania care afirmau: ”astept sa mi se termine somajul in Spania si apoi vin in Germania sa-mi caut un loc de munca”.  Strategia acestora este gresita, fiindca, prin aceasta asteptare, se pierde un timp pretios si se risipesc astfel si putinele resurse materiale aflate la dispozitie.  Si cind o persoana sau o familie incepe sa alunece pe o panta financiara descendenta, viteza de coborire creste cu fiecare zi: facturile la utilitati par a fi mai mari, minutele gratuite la telefon se epuizeaza, hainele copiilor se uzeaza mai repede, hrana din frigider se imputineaza,  s.a.m.d.  In consecinta, consideram ca asteptarea pentru terminarea somajului intr-o tara si, la finalul lui, plecarea intr-o alta tara este o varianta destul de nefericita.

La nivelul conducerii Uniunii Europene s-a analizat aceasta problema si pentru eliminarea efectelor  negative,  s-a elaborat un cadru legal pe baza caruia  s-a stabilit o procedura standard de export a indemnizatiei de somaj si a celorlalte drepturi ale somerului.  Concret, un cetatean roman care a intrat recent in somaj  in Romania, Italia, Spania, Austria sau in oricare alta tara din Uniunea Europeana si doreste sa isi incerce norocul in Germania poate sa-si transfere atit drepturile banesti cuvenite din plata indemnizatiei de somaj cit, mai ales, statutul sau de somer european.

Daca in Romania indemnizatia de somaj este mica ( 75% din salariul de baza minim brut pe economie) si, in consecinta, transferul ei in Germania nu inseamna mare lucru, pentru cetatenii romani care au devenit someri in Spania, Italia, Austria, etc. aceasta suma este de un real folos in cazul in care este cheltuita cu grija pe teritoriul Germaniei sau chiar al Romaniei.

Dar, in aceasta operatiune,  mai important decit transferul indemnizatiei de somaj este  transferul statutului de somer european, in sensul ca imediat dupa ajungerea in tara de destinatie somerul roman aflat in cautarea unui loc de munca poate beneficia de un ajutor calificat,  de o asistenta consistenta din partea oficiului de forta de munca din tara respectiva. Astfel, somerului roman ajuns in Germania i se va repartiza un consilier personal care il va ghida pas cu pas pentru recunoasterea calificarilor in meserie, pentru inscrierea in cursurile de calificare- recalificare, pentru obtinerea unui loc de munca, intocmirea unor documente personale, etc.

Este clar ca ajutorul acesta acordat cu titlul gratuit este foarte important pentru orice cetatean roman. Pentru a-l putea obtine insa in Germania trebuie sa parcurgem  procedura standard  care incepe in Romania, Spania, Italia, etc.

Astfel,  in faza initiala, cetateanul roman ajuns somer,  trebuie sa stea timp de cel putin 4 saptamini  in evidenta oficiului de ocupare a forţei de muncă din ultima tara in care a lucrat si, in aceasta perioada, trebuie sa coopereze activ cu functionarii Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca din Romania si similarele acesteia din Spania,Italia, etc. pentru gasirea unui loc de munca in zona sa de resedinta.

Dupa cel putin 4 saptamini insa, daca oficiul romanesc, italian, spaniol, etc. nu i-a putut asigura un loc corespunzator de munca, somerul roman are dreptul in calitatea sa de persoana aflata in cautarea unui loc de munca sa se adreseze unui oficiu similar din alta tara a Uniunii Europene, in cazul nostru Germania. La Agentia pentru ocuparea fortei de munca din Germania trebuie insa sa prezinte niste documente romanesti prin care sa ateste faptul ca este somer cu acte in regula si ca pe durata care a fost angajat si-a platit contributia la somaj in sistemul national de asigurari romanesc, italian, spaniol, etc.

In consecinta, dupa trecerea acestei perioade minime, somerul roman va solicita de la ANOFM din Romania sau de la institutiile similare din Spania, Italia, etc, urmatoarele formulare europene:

U1 (fostul formular E 301), prin care se atesta perioadele de cotizare la sistemul national de asigurari in statul in care a ramas somer;.

-U2 (fostul formular E 303), prin care se autorizeaza exportul  indemnizaţiei de şomaj din tara  de origine (Spania,  Italia, Romania) spre tara de destinatie (Germania);

Cu aceste 2 documente europene se va deplasa in Germania si, pe baza lor, va solicita inscrierea la Arbeitsamt si obtinerea unui sprijin calificat (aceasta operatiune o vom trata detaliat intr-unul din  capitolele urmatoare, dupa ajungerea cetateanului roman in Germania).

Avind in vedere insa, ca inscrierea la Arbeitsamt trebuie sa se faca in termen de 7 zile de la data la care a devenit indisponibil pentru oficiul din ţara pe care a părăsit-o (Romania, Italia, Spania) cetateanul roman trebuie sa-si calculeze cu multa grija datele in care solicita eliberarea celor 2 documente, mai precis ar trebui sa intre in posesia lor cu o zi sau doua inainte de ziua plecarii (Z.P) din Romania (Italia, Spania).

Niciunul dintre cele 3 personaje nominale din brosura noastra nu este in aceasta situatie, fiindca domnul Popescu Ion a fost persoana fizica autorizata in Romania, domnul Ionescu Eugen a lucrat in ultima perioada la negru, iar doamna Mihaela Ionescu nu poate fi somera in Germania, fiindca ea, conform scenariului, pleaca pe un post deja aranjat.  Daca insa doamna Ionescu nu avea niciun aranjament preliminar desigur ca ar fi putut proceda pentru transferul prestatiilor de somaj si ar fi parcurs operatiunile prezentate mai sus.

In cazul in care  Dumneavoastra sunteti somer provenit din Romania, Italia, Spania, etc si sunteti in perioada primirii indemnizatiei de somaj ar fi util sa aplicati pentru aceasta varianta.

Dan-Constantin Goldis- presedinte Socinro

Cum se elaboreaza un “Bewerbungsmappe”?

Bewerbung docNumele meu este Loredana Butuza si doresc sa va prezint scris, procedura folosita de mine pentru realizarea Bewerbungsmappe. Sunt stabilita aici de putin timp, doi ani, insa pot spune ca sunt informata indeajuns ca sa pot vorbi despre acest subiect. Am 29 de ani si am inceput sa muncesc in Germania din anul 2012. Am inceput cu joburi sezoniere si fara prea multe cunostinte de limba germana. Din dorinta de a progresa, in luna septembrie 2013 am hotarat sa ma mut intr-un oras mai mare si am ales Nuernberg. Avand trei prieteni acolo, am incercat sa ma integrez cat mai bine, iar intentia mea este sa sa ma stabilesc definitiv in Germania.

Pasii elementari in realizarea scopului propus au fost:

  1. inregistrarea la Einwohnermeldeamnt cu adresa si data de sosire;
  2. anuntarea(inscrierea) la Arbeitsamt ca si cautator de job;
  3. inceperea cursurilor de limba germana.

Elaborarea Bewerbung-ului este un pas foarte important in operatiunea de gasire a unui loc de munca pe viitor. Mai jos as dori sa detaliez pasii urmati de mine. Sunt convinsa ca informatiile va vor fi de folos.

Inscrierea la Arbeitsamt

Se face pe baza buletinului si a foii primite de la Einwohnermeldeamnt. Se realizeaza un profil de jobsuchender (cautator de job), se primeste un cod cu parola de acces pe site-ul oficial al Arbeitsamtului (http://jobboerse.arbeitsagentur.de/).  In decursul acestui proces de cautare, tu, vei primi oferte de munca la care trebuie sa aplici/sa te prezinti (obligatoriu). Consilierul tau, pe baza informatiilor existente in baza de date a Arbeitamtului iti cauta job in paralel cu tine.Intre timp trebuie sa lucrezi la Bewerbungsunterlagen, informatiile se gasesc atat pe internet cat si la Arbeitsamt direct, prin consiliere pe aceasta tema. Modelele sunt diversificate depinde pentru ce joburi vrei sa aplici, daca ai deja o meserie si vrei sa o continui sau doresti ceva nou.

Bewerbungsunterlagen contine:

Deckblatt (prima pagina) Numele si prenumele, adresa completa, undeva sus, apoi poza in centru paginii deasupra careia se scrie titlul adica Bewerbung als……….si scrii pentru ce aplici (vanzator, secretar etc.) apoi in partea de jos, sub poza Inhalt:-adica ce contine dosarul si anume: Lebenslauf, Zeugnisse, (Zertifikate)

Lebenslauf (CV) ca si titlul si apoi efectiv CV-ul, care trebuie sa fie concret, la subiect, in ordine cronologica Berufserfarungen (adica locurile de munca) apoi studii, calificari, cunostinte. Se gasesc pe internet diverse modele, nu e neaparat nevoie sa folosesti Europass, modelul clasic. La biblioteca de asemenea este o sectiune doar pentru Bewerbung si se gasesc informatii foarte bune, modele care chiar ajuta. Aici poti adauga si Relevante nebentatigkeiten in cazul meu, practica din timpul Facultatii, voluntariat si alte activitati de munca si studii.

Zeugnis (in traducere germana, daca lb. in care sunt scrise nu este una oficiala precum lb.engleza apoi, diplome, certificari) aici se incadreaza atat diplomele de studii, cursuri cat si adeverintele de la joburile precedente pe care angajatorul german este obligat sa le scrie. Daca nu ai lucrat in Germania poti obtine de la joburile precedente, ca o scrisoare de recomandare (nu este neaparat echivalentul a ceea ce in Germania este Zeugnis de la locul de munca, dar e bine sa sustina informatiile etalate in C.V.)

In legatura cu diplomele sau certificatele obtinute in Romania, informatii se pot obtine la Arbeitsamt sau Auslaenderamt (AWOMigrationssozialdienst). Acolo mergi cu documente tale in original si ei te consiliaza particular/individual. Cauta aceasta institutie in orasul tau!

Scrisorea de intentie:  Ca si titlul, Bewerbung als (meseria,postul) bei(numele firmei). Se personalizeaza pentru fiecare firma la care aplici! Se face munca de cercetare despre firma X si obligatoriu se scot in evidenta aprecierea si cateva informatii ce releva munca ta de documentare cu privire la X.; aduci in discutie de ce te intereseaza aceasta firma, ce beneficii poti aduce tu firmei respective si incepi sa detaliezi fapte clare din cariera ta de studiu si cea profesionala, care sa sustina infoarmatiile tale.

Trebuie obligatoriu adresata unei persoane anume. Afli aceasta informatie din anuntul publicat sau suni direct la firma sa intrebi in atentia cui trebuie sa trimiti Bewerbungsmappe pentru postul X. Scrisoarea trebuie semnata si datata, se trimite online sau prin posta, depinde de cererea din anunt.

Odata adunate toate documentele, se pun intr-o mapa speciala, daca aceasta necesita trimiterea prin posta. Pentru online, se realizeaza la fel, un document, cu toate informatiile in ordine: scrisoare de intentie, deckblatt, CV-ul propriu-zis, recomandarile de la locurile de munca, diplome ce sustin anumite calificari si diplomele de studiu traduse si autentificate. Autentificarea se face la primarie, printr-o stampila care costa 5 euro.

Aceasta este sugesia mea, nu este neaparata nevoie sa urmati acesti pasi, dar din documentarea mea acestia sunt pasii pentru elaborarea corecta a Bewerbung-ului. Puteti apela oricand la consilierul dumneavoastra de la Arbeitsamt pentru alte informatii si chiar training pentru Bewerbung.

Va rog sa luati in considerare ca sunt unele aspecte ce difera de la oras la oras, respectiv de la land la land.Sper ca informatiile scrise mai sus sa va fie de folos Este scris d.p.d.v. a unei persoane care incearca sa fie cat mai bine integrata in Germania. Va multumesc pentru atentie,                                                                                                                                                                    Loredana Butuza

 

“Lebenslauf” sau “Bewerbungsmappe?”

socinro foarte mic

……………..fragment pagina 15 din ghidul practic……………………..

Intorcind pe toate fetele informatiile din sondajul nostru existent aici, am hotarit , in final, sa creionam nu un profil etalon ci… doua. Iata-le cum arata:

 1.Popescu Ion, barbat, 38 de ani, casatorit cu 1 copil, studii superioare,  a plecat/pleaca din Romania pentru a obtine un venit mai mare, a dorit/doreste sa fie angajat, a venit initial singur, urmind sa-si aduca familia ulterior, intentioneaza sa munceasca si sa traiasca in Germania peste 5 ani.

 2. Ionescu Mihaela, femeie, 32 de ani,  casatorita cu 1 copil, studii medii, a plecat/pleaca din Romania pentru a obtine un venit mai mare, a dorit/doreste sa fie angajata, a venit cu familia,  intentioneaza sa munceasca si sa traiasca in Germania intre 3 si 5 ani.

 Ei bine, stimati cititori, va rugam sa analizati detaliat cele doua profile si sa le comparati cu persoana Dvs. hotarind in final care vi se potriveste cel mai bine. Dupa ce ati realizat carui model apartineti, va rugam sa intrati in pielea personajului ales si sa-l urmariti pas cu pas in procesul sau de integrare in societatea germana. Va fi un exercitiu util pentru Dvs. care va va ajuta sa va autoevaluati fortele si resursele proprii si sa apreciati mai exact  ce inseamna relocarea intr-o tara straina. 

……………..fragment paginile 32-34 din ghidul practic…………………………………..

Operatiunea 4..Elaborarea unui C.V. si a unei scrisori de intentie in limba germana

  Pe internet exista o multitudine de modele cu diferite C.V. si scrisori de intentie. Nu le vom prezenta aici, fiindca ar fi destul de dificil. Dorim sa va dam un singur sfat: elaborati-va, in limba romana C.V.  si o scrisoare de intentie folosind modelul european. Mergeti apoi la un traducator din zona Dvs. si explicati-i urmatoarele particularitati (pe care dinsul ar putea sa nu le stie):

– “Lebenslauf”– curriculum vitae – trebuie sa apara scris sus, ca titlu;

-cind se mentioneaza  diplomele in CV,  trebuie facuta corespondenta cu cele in limba germana;

– hobby-urile pot fi mentionate intr-un model C.V. in germana doar daca sunt in masura sa sublinieze o experienta lucrativa in domeniu;

Retineti ca la C.V. trebuie atasata o fotografie si documentul trebuie datat si semnat de mana, la sfarsit.

Procedati la fel si cu scrisoarea de intentie care trebuie sa aibe o singura pagina.

Text multi-adaptabil. Doamna Mihaela Ionescu, studii medii, isi cauta un post vacant intr-o gama foarte larga de activitati, incepind cu ingrijitor batrin, camerista, receptionera si terminind cu muncitor agricol sau industrial…Veti vedea, in capitolele care urmeaza, ca dinsa va trimite zeci, poate sute de C.V.-uri la diferiti angajatori. Pentru a-si mari sansele de succes, doamna Ionescu ar trebui sa-si adapteze C.V.-ul în funcţie de postul pentru care candideaza conform cerinţelor specifice impuse de  angajator, adica sa aibe o anumita varianta de text  a documentului propriu atunci cind solicita un post de ingrijitoare batrini si alta varianta de text pentru muncitoare agricola sau industriala. In concluzie, ar fi bine ca rubrica  “Berufserfahrung und Arbeitserfahrung” sa fie redactata in mai multe variante lexicale pe care sa le poata schimba in functie de fisa postului dorit. Sigur ca aceste variante suplimentare vor incarca costurile de traducere, dar va asiguram ca merita sa faceti aceasta investitie.

Teoretic, domnul Ion Popescu, avind studii superioare si dorind sa se incadreze intr-un post conform pregatirii sale profesionale, ar trebui sa-si elaboreze un “Bewerbungsmappe ” – un dosar de aplicare care cuprinde:

1-Deckblatt -prima pagină cu fotografie;

2Bewerbung (scrisoarea de intenţie),

3-Lebenslauf -(CV);

4 –Diplomele studiilor absolvite cu echivalarea lor germana;

5.-Referinte de la ultimul loc de munca 

6. -Portofoiu de lucrari sau de proiecte la care a participat in calitate de aplicant sau coordonator.

Un astfel de dosar de aplicare are foarte multe rigori de conceptie, continut si tehnoredactare, incepind cu “seriozitatea” unei adrese de mail si terminind cu “make-up” persoanei din fotografie, fara sa mai amintim de compilarea de marturii si prezentarea sintetica a portofoliului propriu de lucrari.

. Daca domnul Ion Popescu isi permite sa elaboreze si sa traduca un asemenea document (uneori are 25 de pagini, la cei care au portofolii de lucrari) este foarte bine, il va folosi in toata activitatea sa viitoare, mai ales ca il asteapta numeroase interviuri (Vorstellungsgespräch) online sau offline la care trebuie sa-l prezinte.  Daca insa nu isi permite, pentru prima etapa de aplicare online si cea de prezentare offline sunt suficiente un simplu “Lebenslauf”+ scrisoare de intentie, elaborate conform cerintelor impuse doamnei Mihaela.

La actualele costuri de traducere (25 lei pagina, inclusiv TVA ) intreaga operatiune  de  traducere C.V+S.I  pentru Mihaela costa in jur de 100 de lei si pentru domnul Popescu  pentru “Bewerbungsmappe ” intre 300 si 500 de lei. Asadar, personajele noastre fictive si-au elaborat C.V. si scrisoarea de intentie. Elaborati-va si Dvs. cele doua documente si bifati operatiunea in dreptunghiul de mai jos.

Elaborare document in lb.romana Traducere lb. germ. Bifa
Elaborare C.V. da
Elaborare S.I. da
Elaborare Bewerbungsmappe da

 Sursa: “Ghidul practic pentru cetatenii romani care doresc sa munceasca si sa traiasca in Germania”   pagina 15 si  32-34.

Si bunicii migreaza, uneori…

socinro foarte mic  

Relocarea pensionarilor romani intr-o tara U.E. 

    Exista din ce in ce mai multi parinti   care incearca sa se apropie de copiii lor aflati in strainatate.  Motivele sunt diverse incepind cu cresterea nepotilor ( mama este cea mai ieftina bona!) si terminind cu singuratatea batrinetii sau frica ca se  inbolnavesc si nu are cine sa ii ingrijeasca sau sa-i ingroape…

In acest material, am imaginat o situatie destul de complexa a unor parinti si bunici care doresc sa se apropie de copiii (nepotii) lor. Dumneavoastra, stimati cititori, comparati situatia dvs. concreta ce cea prezentata in Studiul de caz de aici si aplicati numai masurile operationale care vi se potrivesc.